Stiri

NATIONAL | AFLĂ ONLINE situația ta fiscală. Iată cum funcționează platforma lansată de ANAF

ANAF a lansat luni platforma online pe site-ul propriu prin care persoanele fizice pot solicita, în urma înregistrării şi autentificării cu username şi parolă, informaţii precum situaţia obligaţiilor de plată, nivelul CAS declarat de angajator şi decizia de impunere, răspunsul venind tot electronic.

Platforma, denumită “Spaţiul virtual privat”, este dedicată deocamdată persoanelor fizice, în cadrul unui proiect pilot pentru Bucureşti şi Ilfov, iar datele pot fi consultate 24 din 24 de ore.

“În 2015 intenţionăm să extindem proiectul în toată ţara, iar după ce-l extindem se vor adăuga în Spaţiul virtual privat şi alte informaţii, precum decizii de impunere pentru plăţi anticipate şi pentru alte accesorii, somaţii şi titluri executorii. De asemenea, tot în 2015 vrem să extindem programul şi către persoanele juridice, care se vor putea loga cu username şi parolă”, a declarat luni, ministrul Finanţelor Publice, Maria Ioana Petrescu, la lansarea platformei, la care a participat şi premierul Victor Ponta.

Ea a arătat că, în prezent, firmele îşi pot verifica situaţia fiscală doar dacă deţin un certificat digital de semnătură, care se obţine contra cost.

Bugetul pentru acest program pilot a fost zero, potrivit ministrului, la care a lucrat o echipă mixtă a ANAF şi MFP, însă pentru extinderea la nivel naţional este nevoie de o infrastructură de servere.

“Suntem în discuţie cu Banca Mondială pentru ca serverele pe care trebuie să le trimită pentru modernizarea ANAF să vină în timp util pentru acest program”, a precizat Petrescu.

Citește continuarea pe www.mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page