LOCAL | Acțiunea “Blocada”, la frontierele cu statele non-UE
Din dispoziţia chestorului general Petre Tobă, Poliţia Română, în perioada 3 – 5 septembrie a.c., continuă acţiunea “Blocada” în județele limitrofe frontierele României cu statele non-UE, cu participarea poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor de la graniţă, ale judeţelor din vecinătatea acestora, precum şi de la secţiile regionale de poliţie transporturi.
Ieri, 3 septembrie a.c, polițiştii botoşăneni au constatat peste 30 de infracțiuni și au aplicat aproape 500 de sancțiuni contravenționale.
Structurile de poliție din cadrul I.P.J. Botoşani au fost îndrumate și sprijinite de ofițeri specialiști din cadrul direcțiilor centrale din Inspectoratul General al Poliției Române.
În judeţ, în urma celor 25 de acţiuni desfăşurate, la care au participat peste 200 de poliţişti, au fost constatate 36 de infracţiuni, dintre care 7 de natură judiciară, 3 economico-financiare, 1 la regimul circulaţiei rutiere şi 25 alte fapte.
26 de infracţiuni au fost constatate în flagrant.
Polițiștii au efectuat şi 207 controale la unităţi comerciale.
Poliţiştii rutieri au instituit 53 de filtre, iar în urma verificărilor efectuate a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, în cazul a 17 conducători auto.
Pentru abaterile de natură contravenţională constatate, poliţiştii au aplicat 491 sancţiuni, în valoare totală de peste 239.600 lei.
Dintre acestea, 37 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 129 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite iar alte 11 sancţiuni au fost aplicate pentru abateri prevăzute de alte acte normative.
Cele mai multe sancţiuni, respectiv 314, au fost aplicate de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 2 dintre acestea fiind pentru consum de alcool şi 112 pentru viteză excesivă.
Ca măsuri complementare, au fost confiscate 3.330 pachete de ţigarete, 3 arme letale şi 29 bucăţi muniţie. Valoarea totală a bunurilor confiscate este de peste 70.750 lei.