Important

NATIONAL | Românii care nu-şi plătesc amenzile fac muncă în folosul comunităţii

Românii care nu îşi plătesc amenzile şi nu pot fi executaţi silit vor face muncă în folosul comunităţii. De astăzi intră în vigoare o modificare a legii care prevede că instanţele pe raza cărora se află domiciliul sunt cele care decid cine face muncă în folosul comunităţii.

Guvernul a modificat prin ordonanţă legea care prevedea regimul muncii în folosul comunităţii. Astfel, începând de sâmbătă, în cazul în care contravenientul nu achită amenda în 30 de zile, acesta poate fi trimis în instanţă, iar judecătorii vor decide câte zile de muncă în folosul comunităţii trebuie să facă. Nu înainte însă de a verifica dacă persoana care a comis o contravenţie are bunuri care pot fi executate, astfel încât să poată fi plătită amenda.

Decizia o va lua instanţa pe raza căreia are domiciliul contravenientul, iar pedeapsa nu poate depăşi 300 de ore de muncă în folosul comunităţii. Astfel, cei care nu îşi plăteasc amenzile pot ajunge să deszăpezească străzile, să strângă gunoaiele din parcuri sau să cureţe bulevardele.

Până acum, pedeapsa era stabilită de instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, doar în baza unei sesizări a organului din care face parte agentul constatator.

Sursa: antena3.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page