LOCAL | Autocar plin cu tigari de contrabanda la Vama Stanca – FOTO
In urma unei actiuni desfasurate pe linia prevenirii si combaterii traficului ilicit cu tigari, a fost depistat un cetatean, care a incercat sa introduca in Romania, ascunse intr-un autocar, peste 267.000 tigarete de contrabanda, cu timbru de acciza R. Moldova.
In data de 14 mai a.c., s-a prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Stanca, pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare in tara, Alexandru P., cu dubla cetatenie romana si Republica Moldova, in varsta de 41 de ani, conducand un autocar ce efectueaza curse regulate pe relatia Chisinau – Praga.
Pentru valorificarea unei informatii aflate in lucru, politistii de frontiera au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amanuntit in urma caruia, a fost descoperita, ascunsa si nedeclarata, in vederea sustragerii de la controlul vamal, in locasuri special amenajate in aripile fata si spate ale autocarului, precum si in podeaua acestuia, cantitatea de 267.000 tigarete marca Red&White, cu timbru de acciza R. Moldova, in valoare de peste 30.000 euro.
Lucratorii vamali au dispus ridicarea tigarilor in vederea confiscarii si sanctionarea barbatului cu amenda in valoare de 10.000 lei.
Pasagerii din autocar au fost preluati de un alt autocar pus la dispozitie de firma transportatoare.