Patru copilaşi, cu vârste între unu şi şase ani, au trăit o spaimă teribilă, în noaptea de duminică spre luni, când s-au trezit singuri, abandonaţi de mama lor pe stradă, într-un oraş străin.
Noaptea de coşmar a celor patru micuţi abandonaţi într-un boschet din Timişoara a luat sfârşit abia spre dimineaţă, când prin dreptul lor au trecut doi tineri care le-au auzit plânsetele. Aceştia au sunat la 112 şi imediat la faţa locului a ajuns o ambulanţă.
Erau împietriţi de frică şi dârdâiau de frig din toate încheieturile, însă medicii au reuşit într- un final să se apropie de ei şi să-i urce în autospecială.
Erau atât de epuizaţi, încât au adormit aproape imediat după ce s-au lungit pe tărgile moi ale salvatorilor. Din fericire, copiii nu prezentau urme de violenţă, însă personalul medical a alertat imediat autorităţile şi, în scurt timp, fetiţa şi cei trei băieţei au fost preluaţi de Protecţia Copilului.
La câteva ore însă, la sediul instituţiei şi-a făcut apariţia şi mama frăţiorilor, care a dat cu o explicaţie uluitoare: ea le-a spus asistenţilor sociali că i s-au făcut farmece, că a adormit, iar când s-a trezit nu mai era lângă fiii ei!
Aşa a ieşit la iveală că, deşi ştiau de caz, autorităţile din Timişoara au evitat să îşi asume responsabilitatea pentru Ancuţa Toma (31 de ani) şi pentru cei patru copii ai săi. Mai exact, femeia a plecat în urmă cu trei săptămâni, împreună cu cei patru copii, din satul Ţichindeal, Sibiu, şi a ajuns în Timişoara, unde poliţiştii au găsit-o cerşind în Gara de Nord.
Deşi legea le-o impune, asistenţii sociali chemaţi la faţa locului nu au început o anchetă, ci i-au dat pe cei cinci în grija unei fundaţii. Timp de două săptămâni, mama şi copiii săi au fost cazaţi întrun cămin din Recaş, de unde au fugit la sfârşitul săptămânii trecute.
Cum reprezentanţii fundaţiei nu i-au alertat pe poliţişti, micuţii au ajuns să tremure în stradă. Isprava femeii a picat ca o bombă pentru tatăl micuţilor! Ciobanul susţine că nevasta lui, care suferă de epilepsie, obişnuia să mai plece cu cei mici în vizită la rudele din satul vecin.
“A dispărut acum două săptămâni, cu tot cu alocaţiile copiilor. Am crezut că a plecat la nişte neamuri…”, a spus acesta. Omul spune că-şi iubeşte odraslele şi că va face tot ce-i stă în putinţă să-i ia acasă, însă după cele întâmplate nu ştie dacă-şi va mai primi înapoi şi nevasta.
foto: tion.ro