Un bărbat de 57 ani, Mihai G., din comuna Frumușica, satul Boșcoteni, a fost găsit luni seară decedat, în grădină. A fost anunțată poliția care s-a deplasat la fața locului împreună cu cadrele medicale din localitate, constatând-se că trupul neînsuflețit al bărbatului prezenta urme vizibile de violență.
Cazul a intrat în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, care au dispus efectuarea necropsiei bărbatului.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate, a fost identificat și reținut un ieşean în vârstă de 46 de ani, din comuna Deleni, județul Iași, care a fost audiat, susținând că a avut un conflict verbal și fizic cu victima, dar că nu a făcut altceva decât să se apere de atacul acestuia.
Ancheta este în desfășurare, urmând ca în urma administrării probatoriului să se stabilească oportunitatea introducerii suspectului în arest preventiv.
Vom reveni cu amănunte.