Local

60 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele patru zile

În perioada 23 – 26 decembrie a.c. de ore, pompierii botoșăneni au avut 60 de misiuni.

Acestea au vizat:

▪ acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 51 situații;

▪ șase alte intervenții (asigurare măsurilor p.s.i. la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD, transport persoane supraponderale, deblocare uși și lift);

▪ prevenirea izbucnirii unui incendiu în urma producerii unui accident rutier:

▪ stingerea a două incendii produse în locuințe / gospodării, astfel:

– 23 decembrie a.c., în localitatea Răchiți. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detațamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că incendiul se manifesta în jurul coșului de fum și au intervenit rapid pentru ca flăcările să nu se extindă. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza coșului de fum neizolat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

Pentru evitarea unor incidente similare, vă recomandăm respectarea următoarelor reguli:

▪ îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

▪ păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişul;

▪ verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

▪ curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

▪ tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.).

– 25 decembrie a.c., în municipiul Dorohoi, unde un fumător neglijent a aruncat o țigară aprinsă la întâmplare și a aprins vegetația uscată. Incendiul a fost stins de pompieri din cadrul Detașamentului Dorohoi înainte de a produce pagube materiale.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, vă recomandăm:

– nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

– dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;

– dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

– dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

– stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page