Localsocial

50 de cetățeni ucraineni sunt cazați în județul Botoșani

În ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 71 persoane și 17 vehicule.

La ora 08.00, erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 50 cetățeni.

Vă reamintim că, Societatea Naţională Crucea Roșie oferă sprijin financiar persoanelor care fug de conflictul din Ucraina și care locuiesc în România. Mai multe informații despre programul financiar și despre cum se pot înregistra, pot afla de pe paginile de internet ukrainefinancialassistance.ifrc.org  sau crucearosie.ro.

Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu.

La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează 24/7. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații.

Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani precum: unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare sau în taberele pentru refugiați.

Datele de contact ale CJCCI: 0756.05.55.91; 0756.13.13.98 ; 0756.19.27.37

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page