DiversePublicitate

5 îmbunătățiri pe care să le faci într-un parc pentru locuitorii activi

Sănătatea este unul dintre cele mai importante lucruri atunci când vine vorba despre organismul și corpul uman, motiv pentru care aceasta ar trebui susținută prin adoptarea unui stil de viață echilibrat. Din acesta face parte și activitatea fizică, fie ea reprezentată de practicarea unui spot anume sau de plimbări în ritm alert, mers pe bicicletă sau ieșiri în parc alături de copii. 

 

Din ce în ce mai multe persoane au început să facă mișcare în mod regulat, fie în locuri special amenajate în natură, la sala de sport sau chiar acasă. Pentru a veni în întimpinarea locuitorilor activi dintr-o comunitate, dar și pentru a atrage noi adepți către avantajele oferite de un stil de viață activ, poți face câteva îmbunătățiri în parcul din comunitatea ta. 

Dotarea locurilor de joacă pentru copii 

Timpul petrecut alături de copii este, probabil, unul dintre momentele pentru care părinții reușesc să își facă timp mereu. Printre activitățile pe care le fac împreună, plimbările în parc și la locurile de joacă sunt nelipsite. Ia în considerare să le amenajezi într-un mod interactiv pentru cei mici, dar și pentru adulți. 

 

O soluție eficientă datorită durabilității în timp, dar și a siguranței sporite pe care o oferă este achiziționarea de echipamente din lemn pentru locurile de joacă. Poți cumpăra tobogane, trambuline leagăne sau balansoare. Acestea se vor integra de minune în peisaj, în special datorită materialului din care sunt fabricate. 

Amplasarea de aparate de fitness pentru exterior 

Odată ce spațiile destinate celor mici au fost îmbunătățite, ia în calcul și dispozitivele destinate exclusiv adulților. Unele dintre cele mai moderne parcuri sunt dotate cu aparate de fitness pentru exterior. 

 

Poți alege prese pentru picioare sau piept, gantere sau cadre pentru TRX ori calistenice, dar și biciclete statice sau steppere. Pentru a îmbina utilul cu plăcutul, dacă zona îți permite, amplasează-le în proximitatea locului de joacă. Astfel, părinții activi pot face mișcare în timp ce supraveghează copiii. 

Amenajarea de locuri speciale pentru anumite activități

Un parc poate fi îmbunătățit și prin amenajarea pistelor special destinate alergătorilor, bicicliștilor sau celor care se plimbă cu rolele, skateboard ori trotinete. Dacă aleile sunt deja într-o stare bună, tot ce mai rămâne de făcut este trasarea dungilor de delimitare și marcarea corespunzătoare a fiecărei zone. 

 

O idee bună poate fi și amplasarea unui patinoar în parcul copiilor, care poate fi folosit indiferent în funcție de sezon. Acesta este disponibil în mai multe dimensiuni, în funcție de spațiul de care dispui.

Marcarea de trasee 

O idee ingenioasă este marcarea de trasee pentru alergare și biciclete și în zonele verzi, direct pe iarbă. Acestea pot fi folosite atât de iubitorii de mișcare, cât și de copii sau de cei care se antrenează cu un anumit scop. 

Crearea unui teren cu tartan sau gazon artificial 

Deși poate fi mai costisitor decât alte îmbunătățiri, un teren multifuncțional de fotbal, baschet și tenis se va dovedi o investiție utilă în timp. Îl poți pava cu tartan sau gazon artificial, două materiale rezistente în timp, care amortizează impactul în cazul căzăturilor, limitând accidentările. 

 

Parcul este spațiul dintr-un oraș care se adresează tuturor locuitorilor, îmbunătățirea acestuia putând să aducă o mulțime de beneficii pentru oameni. Optează pentru amenajarea lui astfel încât să deservească nevoile persoanelor active din zonă, dar și pe ale copiilor sau celor care vor să se relaxeze. 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page