36 de misiuni ale pompierilor botoșăneni, în ultimele ore
Pompierii botoșăneni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
În ultimele ore, aceștia au avut 36 de misiuni, care au vizat:
▪ acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 19 situații;
▪ cinci alte intervenții (asigurare măsurilor p.s.i. la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD și pe timpul unui meci de fotbal, transportul unor persoane supraponderale, căutare unei persoane dispărute);
▪ zece misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor la biserici și mănăstiri, dar și de patrulare în apropierea lăcașurilor de cult în vederea prevenirii unor evenimente nedorite;
▪stingerea a două incendii, astfel:
– în localitatea Concești, unde ardea vegetația uscată din apropierea pădurii. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ un hectar și au intervenit rapid pentru ca flăcările să nu se extindă. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza utilizării focului deschis în spații deschise.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
– în localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești, unde ardea un depozit de furaje. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că flăcările au cuprins peste zece tone de furaje și exista pericolul de propagare la adăpostul de animale, la casă, dar și la celelalte construcții din gospodărie. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Au fost salvate mai multe animale. Cel mai probabil, incendiul a fost generat cu intenție. Cazul a rămas în atenția Poliției.
Reamintim că și în perioada Sărbătorilor Pascale, pompierii sunt la datorie, în județul Botoșani. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni pentru acordarea primului ajutor calificat.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.