În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au avut 34 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale.
S-a intervenit pentru stingerea a trei incendii, acordarea primului ajutor și transportarea la spital a unui număr de 19 persoane rănite ori cu probleme medicale, inclusiv persoane suspecte sau confirmate Covid-19, pentru transportul unor persoane supraponderale și pentru deblocarea unei uși de acces într-o locuință unde exista o persoană care avea nevoie de ajutor medical. La aceste evenimente se adaugă și opt misiuni de decontaminare ale autospecialelor folosite la transportul persoanelor confirmate cu COVID- 19.
Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 14 pompieri. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 7000 lei. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 70.000 lei.
Atenție la coșurile de fum necurățate de funingine!
O familie din satul Cucuteni, comuna Durnești, a fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului. S-a întâmplat ieri, la amiază, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum necurățat de funingine.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială cu apă și spumă, precum și voluntarii din comună.
La sosirea forțelor de intervenție, ardea o parte din acoperiș, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri.
Pentru evitarea unor astfel de evenimente reparați, izolați și curățați coșul de fum.
Autoturism distrus parțial într-un incendiu
Pompierii botoșăneni au fost solicitați, luni seară, să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism care se deplasa pe strada Primăverii din municipiul Botoșani. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă.
La sosirea forțelor de intervenție, ardea partea din față a autoturismului. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri.
Cel mai probabil, incendiu s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Casă aprinsă de un scurtcircuit!
Pagube însemnate pentru un botoșănean după ce bunurile dintr-o cameră a locuinței sale au luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.
S-a întâmplat în această dimineață, în satul Zăicești, comuna Bălușeni,
Alarma s-a dat puțin înainte de ora 05.00.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă.
La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr-o cameră, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga clădire.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, vă recomandăm:
- Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- Nu interveniţi asupra contorului electric;
- Nu utilizaţi receptoare electrice neomologate;
- Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;
- Verificaţi periodic cablurile de alimentare ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apă;
- Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;
- Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;
- Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat.