Local

3.689 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie-noiembrie 2023

În perioada ianuarie-noiembrie 2023, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de  AJOFM Botosani, 3.689 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.571 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință 1.836 au peste 45 de ani 406 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani 143 au între 30 și 35 de ani, iar 1.304 sunt tineri NEETs sub 30 de ani.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.669 provin din mediul urban, iar 2.020 persoane sunt din mediul rural.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, 1.079 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 1.401 persoane (37,98%), urmate de cele cu învățământ gimnazial 972  persoane(26,35%). Numărul celor cu învățământ profesional este de 857 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 248 persoane.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel în perioada ianuarie-noiembrie 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de servicii personalizate  la înregistrarea  în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.886 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botosani, puteți accesa www.anofm.ro /AJOFM Botosani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page