În perioada ianuarie-octombrie 2022, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 3.584 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.590 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință 1.660 au peste 45 de ani 566 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani 161 au între 30 și 35 de ani, iar 1.197 sunt tineri NEETs sub 30 de ani.
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.692 provin din mediul urban, iar 1.892 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 1.333 persoane (37,19%), urmate de cele cu învățământ gimnazial 989 persoane(27,59%). Numărul celor cu învățământ profesional este de 802 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 251 persoane.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, 1.329 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel în perioada ianuarie-octombrie 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de servicii personalizate la înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 6.986 persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botosani, puteți accesa www.anofm.ro .