InfractionalLocal

400 de euro preţul unui dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care s-a dovedit a fi  fals.

În data de 11 iunie 2022, în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R Moldova, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, bărbatul în vârstă de  în vârstă de 28 de ani a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a obţinut documentul contra sumei de 400 de euro, de la un cetăţean străin, cu scopul de a fi folosit la locul de muncă din Germania, întrucât permisul de conducere eliberat de R. Moldova nu este recunoscut în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page