Dan Șlincu, PSD: „Românii au nevoie de acțiuni concrete pentru a depăși pandemia și a reveni la normalitate: vaccinarea, asigurarea tratamentelor și a prevenției”
„Astăzi m-am vaccinat împotriva COVID-19 și cu a treia doză, booster, pentru a mă proteja pe mine și pe cei din jurul meu. Am dorit să fac public acest fapt pentru a întări ideea că doar așa putem lupta împotriva acestei pandemii. Respect deciziile tuturor, dar vaccinarea, asigurarea medicamentelor anti-COVID în farmacii și tratarea prin toate mijloacele disponibile sunt măsurile care au demonstrat că pot conduce la decongestionarea spitalelor prin reducerea îmbolnăvirilor și a deceselor cauzate de COVID 19”, a declarat deputatul social-democrat Dan Șlincu.
În pregătirile pentru valul 5 al pandemiei, pe lângă înființarea unor centre în proximitatea spitalelor pentru bolnavii COVID cu simptome medii, Ministerul Sănătății a început achiziția de medicamente pentru tratarea pacienților COVID.
Medicul și profesorul Alexandru Rafila acționează pentru îmbunătățirea capacității de răspuns a României prin implementarea unor noi măsuri de combatere a pandemiei. Ministrul Sănătății a făcut deja două lucruri importante care au rolul de a preveni spitalizarea celor care se infectează, prin tratarea acestor cazuri înainte de a se ajunge la forme grave ale bolii: a dispus înființarea unor centre speciale pentru tratarea cazurilor incipiente, inclusiv prin folosirea anticorpilor monoclonali și a demarat procedurile pentru achiziționarea de urgență a noilor medicamente antivirale.
„Nu putem combate pandemia și să revenim la normalitate prin acțiuni de forță care învrăjbesc oamenii. Nu rezolvăm nimic cu ură, cu amenințări și cu violență. De aceea, trebuie să avem o largă consultare a populației, a specialiștilor din domeniul medical în vederea identificării unor soluții pentru depășirea acestei situații pandemice, care a influențat în mod negativ toți românii și toată situația socio-economică din țara noastră”, a completat deputatul PSD.