Local
21 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie încadrați la IPJ Botoșani – FOTO
Astăzi, la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, 19 absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, și doi ai Școlii de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” Cluj, promoţia noiembrie 2023, au avut o zi plină de emoţii, odată cu parcurgerea procedurii de repartizare pe funcţii.
Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcţiile vacante existente, avându-se în vedere situaţia operativă înregistrată, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.
Cei 21 de agenți de poliție au fost repartizaţi în cadrul structurilor de ordine publică și criminalistică.
Le urăm bun venit și mult succes în cariera profesională!