CulturaLocal

154 de ani de la nașterea marelui pictor Ștefan Luchian, marcată la Ștefănești – FOTO

Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, secție a Muzeului Județean, instituție subordonată Consiliului Județean
Botoșani, a marcat azi, 1 februarie, împlinirea a 154 de ani de la nașterea marelui pictor Ștefan Luchian.
Manifestările, la care au participat reprezentanții autorităților județene și locale, a mediului cultural botoșănean și elevii clasei a XII-a B de la Liceul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, au fost deschise de un scurt Te Deum.
Prezent la manifestări, Cristian Nistor, administratorul public al județului, a felicitat organizatorii și a subliniat că „în astfel de momente, nu putem decât să ne bucurăm că Botoșaniul este legat de creatorul unor opere celebre la nivel mondial cum sunt «Un zugrav» și «Anemone»”.
„Mă bucură faptul că foarte mulți tineri participă astăzi la această întâlnire, prin care cinstim onoarea unuia dintre marii oameni de cultură dați României și culturii universale de către județul Botoșani”, a mai spus Cristian Nistor.
La rândul său, consilierul județean Raluca Vaipan, care este și profesor la Liceul „Ștefan Luchian”, a subliniat că prezența elevilor săi la manifestări nu este o întâmplare.
„Noi am avut acțiuni și anul trecut la Muzeu, majoritatea elevilor participând la programul «Vara la Muzeu» în care copiii s-au familiarizat cu mediul lui Ștefan Luchian, cu lucrările lui și cu ceea ce reprezintă el pentru cultura națională și universală. Ne bucurăm de o bună colaborare cu reprezentanții muzeului și sperăm să o dezvoltăm pe viitor”, a subliniat consilierul județean Raluca Vaipan.
Profesorul și muzeograful Carmelia Munteanu a făcut o scurtă prezentare a vieții și operei „pictorului plastic al florilor”, în timp ce istoricul Gheorghe Median a prezentat expoziția „Magia Punctului 5 – Trinitate” realizată de artistul Victor Foca în onoarea lui Ștefan Luchian.
Ștefan Luchian s-a născut pe 1 februarie1868 la Ștefănești, județul Botoșani, și s-a stins din viață pe 28 iunie 1916 la București.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page