Două persoane au fost rănite, duminică dimineață, în urma unui accident produs pe B-dul Mihai Eminescu, zona bisericii Rosseti.
Şoferul unui Opel Vectra a derapat, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit cu mașina într-un copac de pe trotuar, după care a ajuns pe carosabil. În urma impactului, şoferul şi soţia sa, pasager pe scaunul din dreapta faţă, au suferit mai multe traumatisme.
La locul accidentului au ajuns două ambulanţe, dar a fost nevoie şi de intervenţia pompierilor de la descarcerare, întrucât persoana care se afla pe scaunul din dreapta faţă a rămas blocată în autoturism. Victimele au fost preluate de cadrele medicale şi după ce li s-a acordat primul ajutor au fost transportate la spital. În stare mai gravă este bărbatul, care a suferit răni la nivelul capului.
Polițiștii ajunși la fața locului fac cercetări.