ImportantLocal

LOCAL | Centre de tip familial pentru copiii statului din Botoşani

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani derulează două proiecte de reintegrare a copiilor aflaţi în insituţiile statului, care vor fi prezentate joi în cadrul unei conferinţe de presă.
Este vorba despre Închiderea Centrului de Plasament ELENA DOAMNA Botoșani și dezvoltarea alternativelor de tip familial  și de asemenea, finalizarea proiectului de dezvoltare a șase case de tip familial pentru copii cu dizabilități in cadrul Complexului de case de tip familial „Sf Mina„ Botoșani.
 Primul proiect a fost realizat cu sprijinul Fundației „Hope and Homes for Children” România și a constat in reabilitarea și dotarea unui nr. de 5 apartamente în municipiul Dorohoi in care au fost mutați la începutul anului școlar 2015 -2016,  27 de copii și tineri din Centrul de Plasament Elena Doamna Botoșani și asemenea, formarea personalului care va lucra în cele 5 apartamente. O parte distinctă a acestui proiect a fost și o componentă de sprijin material în scopul prevenirii separării copiilor de familie și solicitarea unor măsuri de protecție precum și suport material pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului.
Al  2 – lea proiect reprezintă dezvoltarea a 6 case de tip familial care au fost create urmare a Convenţiei de asociere/parteneriat intre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, Fundaţia „SERA ROMANIA” şi Fundaţia „Hope and Homes for Children” România.
Acestea au ca şi obiectiv principal asigurarea calităţii vieţii copiilor cu handicap, într-un mediu cat mai apropiat de modelul familial permiţându-le să beneficieze de servicii de îngrijire, recuperare şi integrare socială.
În 5 case de tip familial s-au mutat aproximativ 60 de copii cu dizabilități in perioada 2013 -2015 iar in prezent s-a finalizat construcția respectiv dotarea celei de a 6-a casă de tip familial destinată copiilor cu dizabilități. Împreună, cele 6 case alcătuiesc Complexul de case de tip familial „Sf Mina„ Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page