125 de copii din comuna Havârna au beneficiat de consultații medicale gratuite oferite de Caravana cu Medici – FOTO
La invitația primarului comunei Havârna Rodica Baltă și a consilierului județean Cristina Breșug, Caravana cu Medici a poposit la sfârșitul săptămânii la Școala Gimnazială „Ioan Cernat” Havârna.
22 de specialiști – medici primari, medici rezidenți și studenți – au oferit consultații pediatrice gratuite unui număr de 125 de copii din Havârna care au constat în examen clinic, ecografie abdominală, consult oftalmologic și stomatologic. Pentru ca cei mici să nu se plictisească în sala de așteptare, mai mulți voluntari social-democrați au pregătit câteva ateliere care au antrenat copiii în diferite activități, cum ar fi pictura pe figurine din ipsos, puzzle, lecturi sau colorat.
„Ne bucurăm nespus că cei 22 de medici voluntari au acceptat invitația noastră la acest eveniment deosebit, gândit în jurul copiilor și le suntem recunoscători. În urma consultului de specialitate au rezultat și anumite situații care necesită investigații mai amănunțite, iar alături de doamna primar și de doamna director a școlii ne vom implica pentru a sprijini aceste cazuri. Împreună cu colegii mei deputați Alexandra Huțu și Dan Șlincu, am asigurat cazarea și masa cadrelor medicale, care vor primi tot suportul nostru și pe viitor, atunci când vor veni din nou în județul Botoșani. De asemenea, colegii mei din PSD Botoșani Lorena Covaliu, Mioara Jurgiu, Diana Haralamb, Mirela Fasolă, Galia Hrimiuc, Andrei Zambalic și Cezar Aniței și-au asumat rolul de voluntari, petrecând ziua în lumea copiilor. Mulțumesc doamnei primar Rodica Baltă și doamnei director Roberta Mihalciuc pentru parteneriatul minunat, precum și tuturor colegilor care s-au implicat”, a transmis consilierul județean Cristina Breșug
Asociația Caravana cu Medici este fondată din 2014, de 5 medici rezidenți care au remarcat absența serviciilor medicale de bază în mediul rural, lipsa de educație medicală și mentalitatea nepreventivă a românilor, luând astfel decizia să găsească ei înșiși soluții pentru aceste probleme.
De la o simplă idee s-a ajuns la peste 13.700 de pacienți consultați, aproximativ 1.700 de voluntari, peste 150 de caravane și în jur de 50.200 kilometri parcurși.
Pe parcursul anului trecut, Caravana cu Medici a stabilit un nou record personal prin derularea a 35 de caravane în 21 de județe din țară.
Comunict de presă