110 ani de la nașterea Patriarhului Teoctist. Călătoria unui Păstor al Bisericii Ortodoxe Române
Patriarhul Teoctist, pe numele său de mirean Teodor Arăpașu, s-a născut la 7 februarie 1915 în satul Tocileni, județul Botoșani, într-o familie modestă, fiind al zecelea copil al părinților Dumitru și Marghioala Arăpașu. Copilăria sa a fost marcată de o educație religioasă profundă, în cadrul unei familii ortodoxe care i-a insuflat valorile creștine de la o vârstă fragedă. Călătoria sa spirituală a început devreme, în 1928, când, la vârsta de 13 ani, a intrat în Mănăstirea Vorona, dar a continuat apoi să își urmeze calea monahală la Mănăstirea Neamț, una dintre cele mai importante mănăstiri ale Ortodoxiei românești, în anul 1931.
În 1935, Teodor Arăpașu a fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistrița, județul Neamț, primind numele Teoctist, iar în 1937 a fost hirotonit ierodiacon. Timp de câțiva ani, a slujit în diferite locașuri de cult, demonstrând o serioasă dăruire față de viața religioasă. În paralel, el a urmat studii teologice, mai întâi la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica, unde a absolvit în 1940, iar ulterior a continuat la Facultatea de Teologie din București, pe care a finalizat-o în 1945. Această perioadă a fost una de formare intelectuală și spirituală profundă, în care Teoctist a învățat atât tainele teologiei, cât și cele ale administrației bisericești.
În 1945, pe lângă activitatea academică, Teoctist a început să ocupe funcții administrative în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, implicându-se în organizarea și conducerea vieții bisericești din acea perioadă. Acesta a fost transferat la Centrul Eparhial din Iași, unde a fost hirotonit ieromonah în martie 1945 și a continuat să urce în ierarhia bisericească. Începând din 1946, a ocupat funcții importante, cum ar fi Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Un moment semnificativ din cariera sa a fost în 1950, când a fost ales episcop-vicar patriarhal cu titlul „Botoșăneanul” și a fost instalat în această funcție pe 5 martie 1950. De-a lungul acestei perioade, a continuat să îndeplinească diferite funcții administrative și didactice, fiind și rector al Institutului Teologic Universitar din București, între 1950 și 1954. În plus, a avut un rol important în coordonarea sectoarelor din cadrul Administrației Patriarhale.
Un moment deosebit în viața sa a fost instalarea sa ca Episcop al Aradului în 1962, funcție pe care a ocupat-o până în 1973. În această perioadă, Teoctist a devenit un lider spiritual important al regiunii și a fost recunoscut pentru modul în care a păstorit comunitățile din Arad și pentru implicarea sa activă în viața eclezială din România. În 1973, a fost înscăunat în funcția de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, continuând să își adâncească influența în biserica ortodoxă română.
În 1977, Teoctist a fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei, o poziție pe care a ocupat-o cu mare responsabilitate. De asemenea, în 1980 a fost numit locțiitor de Mitropolit al Ardealului, o funcție în care a continuat să își desfășoare activitatea pastorală și administrativă cu multă dăruire.
După moartea Patriarhului Iustin în 1986, Teoctist a devenit locțiitor de Patriarh, iar pe 9 noiembrie 1986 a fost ales și întronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Acesta a fost un moment de mare importanță pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, având în vedere că Patriarhul Teoctist a condus Biserica Ortodoxă Română într-o perioadă de mari schimbări politice și sociale, inclusiv în timpul regimului comunist, dar și în perioada post-comunistă.
În timpul patriarhatului său, a fost o perioadă de modernizare și adaptare a Bisericii Ortodoxe Române la realitățile contemporane. Unul dintre momentele simbolice ale acestui mandat a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București, între 7-9 mai 1999, un eveniment istoric ce a marcat un pas important în dialogul ecumenic dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică.
Patriarhul Teoctist a condus Biserica Ortodoxă Română pentru 21 de ani, până la moartea sa în 30 iulie 2007. Moartea sa a fost un moment de mare tristețe pentru credincioșii ortodocși din România și din întreaga lume, fiind un lider spiritual respectat și admirat pentru dedicarea sa față de credință și pentru contribuțiile aduse vieții bisericești. Activitatea sa a lăsat o amprentă semnificativă asupra Bisericii Ortodoxe Române și asupra întregii societăți românești.
