JudetLocal

11 sectoare de drum județean pregătite pentru finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” – FOTO

Consiliul Județean Botoșani a aprobat luni, 4 octombrie, 11 proiecte de hotărâri care cuprind cererile de finanțare, devizele estimative de lucrări și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiții care se vor depune spre finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

„Cele 11 proiecte de hotărâri înseamnă tot atâtea sectoare de drum județean majoritar de piatră și pe care încercăm pe această cale să le modernizăm, pentru a asigura condiții optime de transport și de dezvoltare a locuitorilor din acele zone ale județului. Vorbim de aproximativ 100 de kilometri de drumuri județene, care, conform actualizărilor și standardelor de cost impuse de Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», se ridică la o valoare totală de 450 de milioane de lei (90 de milioane de euro). Sunt investiții importante pentru județ și suntem pregătiți să depunem documentele pentru ca aceste proiecte să devină realitate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Președintele Consiliului Județean a făcut apel la toți factorii politici să susțină finanțarea a celor 11 proiecte pentru ca infrastructura județului Botoșani să fie modernizată și să confere cadrul unei dezvoltări firești și premisele recuperării decalajelor istorice față de celelalte județe. „Conform Programului Național de Investiții «Anghel Saligny», fiecărui județ îi este rezervat un minim de 140 de milioane de lei, dar necesitățile județului nostru pentru a recupera decalajele față de restul țării sunt mult mai mari și de aceea trebuie să facem front comun pentru a dezvolta județul că, până la urmă, acesta este scopul final al fiecăruia dintre noi, indiferent de partidul pe care-l reprezentăm”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Cele 11 sectoare de drum sunt:

– Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN 24 (DJ 294A) – 7,8 kilometri – valoare 41,6 milioane lei (cu TVA);

– Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (DJ 293A) – 6 kilometri – valoare 23,5 milioane lei (cu TVA);

– DJ 291B (Lozna) – Călinești – DN 29C – Talpa (DJ 291K) – 7,22 kilometri – valoare 26,7 milioane lei (cu TVA);

– Ștefănești – Murguța – Dobârceni (DJ 294B) – 10,6 kilometri – valoare 39 milioane lei (cu TVA);

– Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca (DJ 293) – 15 kilometri – valoare 77,5 milioane lei (cu TVA);

– Borolea – Hănești (DJ 294C) – 5 kilometri – 34 de milioane de lei (cu TVA);

– Oroftiana și Baranca – Bajura (DJ 291D) – 10 kilometri – 40,2 de milioane de lei (cu TVA);

– Darabani – DJ 293 (DJ 298A) – 9,75 kilometri – 35,2 milioane de lei (cu TVA);

– DN 29 – Corni – Sarafinești – Poiana – Vorona (DJ 208H) – 12,5 kilometri – valoare 65 milioane de lei (cu TVA);

– Limită județ Iași – Prăjeni – Câmpeni – Flămânzi (DJ 282B) – 12,64 kilometri – valoare 56 de milioane de lei (cu TVA);

– Avrămeni – Panaitoaia (DJ 294A) – 2,1 kilometri – valoare 8,2 milioane lei (cu TVA).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page