1 iunie – Ziua Internațională a Copilului
“Ziua copiilor patriei, a copiilor de pretutindeni, zi în care popoarele lumii îşi îndreaptă privirile asupra propriilor mlădiţe, nepreţuite podoabe ale prezentului, plămadă vie a viitorului.”
Aşa începea articolul “Copiii – bucuria prezentului, trăinicia viitorului“, publicat la 1 iunie 1950 pe prima pagină din Scînteia. Măreaţă zi, frumoase metafore. Pentru că nu chiar “toate popoarele lumii” şi toţi “copiii de pretutindeni” petreceau la 1 Iunie.
Preocupările pentru copil şi pentru drepturile sale sunt oarecum recente şi datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Iar istoria “Zilei copilului” nu e lungă, dar e ceva mai complicată decât reiese din Scînteia. În deceniul şase al secolului trecut, ONU recomanda statelor membre să-i sărbătorească pe copii. La 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite vota Declaraţia Drepturilor Copilului. Numai că rezoluţiile Adunării Generale sună ca o recomandare, iar aplicarea lor nu este obligatorie pentru statele membre. Astfel că, în funcţie de propria istorie şi de tradiţiile locale, Ziua copilului se sărbătoreşte pe glob la date diferite sau chiar deloc.
Originea sărbătoririi copiilor din România la 1 Iunie nu trebuie căutată la New York sau la Geneva, ci la… Moscova. Căci recomandarea Naţiunilor Unite, ca toţi copiii planetei să aibă o zi numai a lor, fusese pusă în aplicare de Uniunea Sovietică şi de statele din sfera sa de influenţă cu câţiva ani mai devreme.
În noiembrie 1949 avusese loc în capitala URSS o reuniune a Federaţiei Internaţionale a Femeilor Democrate. Cu astfel de comitete şi comisii, conţinând musai în titulatură cuvântul “democrat”, Uniunea Sovietică îi cucerise pe occidentali între cele două războaie mondiale.
Îmbrăţişând temele propagandei sovietice, participantele la reuniune opinau că de “pericolul imperialist” nu scapă nimeni. Cu atât mai puţin copiii, inocenţi şi fragili prin însăşi “definiţia” lor de copii. Cu acel prilej s-a decis că trebuie făcut neapărat ceva pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale tinerei generaţii şi totodată s-a proclamat data de 1 Iunie ca Zi Internaţională a Copilului. Deşi impusă cu argumentele propagandei, grija pentru copiii imperiului sovietic nu era deloc inutilă. În această parte a lumii, sărăcia, bolile, analfabetismul fiind mai degrabă regula, iar nu excepţia.
Deciziile de la Moscova au fost rapid impuse în “statele frăţeşti”. Astfel, în şedinţa Secretariatului CC al Partidului Muncitoresc Român de la 22 martie 1950, la primul punct pe ordinea de zi figura şi “organizarea Zilei Internaţionale a Copilului”. 1950 a fost primul an când copiii români au fost sărbătoriţi la 1 iunie. Din acest motiv, chiar şi astăzi, Ziua Copilului este marcată în prima zi a lui Cireşar doar în fostele republici sovietice şi în statele din Europa de Est.
