BANCUL ZILEI | Romantismul unora

O văd stând pe bancă, era singură şi parcă aşa-i stătea cel mai bine.
Nu cred că ar fi existat băiat s-o pună într-o lumină mai bună. Nu stau să mă gândesc şi pornesc către dânsa. Când ajung la un metru de ea, îmi dau seama că n-am niciun discurs pregătit şi e posibil s-o dau în bară.
Am zis că trebuie să fiu eu, mi-am luat inima-n dinți şi-am întrebat-o:

– Te-a durut când ai căzut?

Ea îşi ridică privirea, mă măsoară cu o privire perversă, ca şi cum n-aş fi fost prima persoană care o abordează în acest mod, dar îmi face jocul în continuare şi mă întreabă:

– De unde să cad?

Ezit puțin, îmi dreg vocea, mă aşez lângă ea pe bancă şi-i spun:

– Din căruță, f#&@i morții mă-tii de țărancă!! Nu mai scuipa semințe pe jos!!