Muncitorii firmei Victor Construct au început astăzi să decoperteze Strada Primăverii. Se estimează că în câteva zile vor ajunge cu lucrările la intersecţia cu Strada Octav Onicescu, iar după aceea se va trece la asfaltare.
“Sperăm să terminăm de frezat într-o săptămână, urmând ca asociatul nostru, firma Delta Con din Dorohoi, să vină din spate cu asfaltarea. Prin octombrie strada va fi gata. Contractul este pe doi ani, dar sperăm să îl reducem la jumătate”, a declarat Cezar Bobescu, inginer şef în cadrul firmei Victor Construct. Cezar Bobescu a mai anunţat că în cinci zile vor fi finalizate lucrările la zona mediană a străzii, zonă care va fi pavelată.
La faţa locului a ajuns şi primarul Ovidiu Portariuc. “De astăzi au început în forţă. Maşina are capacitate mare, poate să lucreze până la 4.000 de metri pătraţi pe zi. În câteva zile vom ajunge la intersecţia cu Octav Onicescu. Lucrăm în forţă. Am încredere că e o firmă puternică şi îşi vor face datoria”, a menţionat edilul.
Sursa: www.monitorulbt.ro