ImportantLocal

LOCAL | Agricultori sărăciţi de grindină la Botoşani. Sute de hectare de culturi agricole au fost distruse de ploaia cu gheaţă

Grindina care a lovit judeţul Botoşani la începutul acestei săptămâni a spulberat speranţele agricultorilor la o recoltă satisfăcătoare în acest an. Mai mult decât atât, unii au ajuns în pragul falimentului şi vor să se lase de agricultură. Aceştia cer ajutor autorităţilor.

Prăpădul a lovit comuna Santa Mare, una dintre localităţile cu cea mai mare importanţă agricolă pentru judeţul Botoşani. Peste 360 de hectare, plantate cu diverse culturi, au fost puse la pământ de grindină.
Au fost distruse lanuri întregi de grâu, floarea soarelui dar şi culturi de soia şi sfeclă de zahăr. Mulţi fermieri au ajuns în pragul falimentului. Disperaţi, aceştia s-au adresat autorităţilor. Dealtfel, pagubele sunt atât de mari încât au intrat şi în atenţia reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care s-au deplasat în zonă.

”Oamenii sunt pur şi simplu sărăciţi de aceste calamităţi. Erau unii cu ochii în lacrimi, că au pierdut tot. Am solicitat un raport amănunţit şi căutăm soluţii să îi ajutăm”, a precizat prefectul Costică Macaleţi. O comisie de agronomi a plecat în teritoriu alături de reprezentanţi ISU pentru a întocmi acest raport şi pentru a vedea cu exactitate impactul social al pagubelor. Raportul va fi prezentat vineri prefectului.

”Am alcătuit o comisie care să vadă exact valoarea prejudiciului, care este situaţia în teren, gradul în care sunt afectaţi agricultorii. Am înţeles că situaţia este gravă”, a precizat Cristian Delibaşi, directorul Direcţiei pentru Agricultură Botoşani.

Citeste mai mult: adev.ro/n8wxt1

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page