NATIONAL | Ofițer rămas fără doi dinți, după ce a fost lovit de un suspect în sediul poliției
Un ofițer din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a fost lovit cu capul în gură de către un suspect, chiar în sediul unității de poliție, în urma agresiunii polițistul rămânând fără doi dinți.
Toată povestea s-a petrecut în cursul zilei de marți, 1 iulie a.c., între timp suspectul fiind arestat preventiv.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, marţi, poliţiştii rădăuţeni au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat a agresat mai multe persoane în trafic. Respectivul a fost identificat în persoana unui anume Florin Nicolaică, în vârstă de 38 de ani, din localitate, care a fost contactat şi chemat la sediul poliţiei, pentru audieri.
Respectivul s-a urcat într-un autoturism Nissan, numai că pe drum a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliţie, care a constatat că bărbatul mirosea a alcool.
L-au dus la sediul poliţiei, unde suspectul a refuzat să sufle în alcooltest, iar de aici, la spital, unde, de asemenea, nu a vrut să i se preleveze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Adus din nou la poliţie, pentru a i se întocmi dosar penal, Florin Nicolaică, arată anchetatorii acestui caz, a devenit agresiv cu o altă persoană adusă la audieri, iar apoi, în jurul orei 20.30, deşi era încătuşat, l-a lovit cu capul în gură pe un inspector de poliţie. Acesta din urmă a rămas fără doi dinţi şi va trebui să suporte o intervenţie chirurgicală, medicii legişti apreciind că pentru leziunile suferite are nevoie de aproape trei săptămâni de îngrijiri medicale.
Agresorul, reţinut 24 de ore şi arestat pentru 30 de zile
Florin Nicolaică a fost reţinut pentru 24 de ore şi pus sub acuzare pentru ultraj şi refuz de a se supune recoltării probelor biologice, în cursul zilei de miercuri fiind dus în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Aici, suspectul le-a spus procurorilor o cu totul altă variantă, susţinând că după ce i s-au pus cătuşele, poliţiştii l-au bătut până când a intrat în comă, negând că l-ar fi agresat pe ofiţerul de poliţie.
Nicolaică este cercetat şi într-un dosar mai vechi al Parchetului din Rădăuţi, dosar în care era luată faţă de suspect măsura controlului judiciar.
Procurorii au cerut instanţei arestarea preventivă a lui Nicolaică, judecătorii considerând că sunt indicii temeinice pentru a-l trimite după gratii pe rădăuţeanul în vârstă de 38 de ani.