NATIONAL | Accident cu doi morţi şi trei răniţi la Bacău
Grav accident de circulaţie provocat, sâmbătă, de un sucevean de 45 de ani în judeţul Bacău. Două persoane au murit şi alte trei sunt rănite, printre care şi un copil de opt ani, după ce autoutilitara condusă de sucevean a pătruns pe contrasens, pe drumul naţional DN2, în afara localităţii Răcăciuni, şi a intrat în plin într-un TIR.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, din cauza oboselii, şoferul din judeţul Suceava a scăpat de sub control autoutilitara pe care o conducea. În urma impactului, şoferul TIR-ului, un tânăr de 39 de ani, din judeţul Tulcea, şi un pasager în vârstă de 31 de ani din autoutilitară au murit.
De asemenea, o femeie de 36 de ani şi un copil de opt ani, precum şi şoferul autoutilitarei au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Şoferul sucevean nu era băut. El s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Sursa: suceavanews.ro