Stiri

NATIONAL | CAZ ŞOCANT: Om al străzii, torturat şi omorât în bătaie. Suspecţii sunt doi adolescenţi

Doi tineri de 16, respectiv 18 ani, au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi instanţei, cu propunerea de arestare preventivă, fiind suspectaţi că au bătut trei oameni ai străzii în incinta fostului spital de boli dermato-venerice din Bucureşti, iar unul dintre aceştia a murit din cauza loviturilor.

Potrivit anchetatorilor, tinerii au intrat, luni dimineaţă, în incinta fostului spital de pe Calea Şerban Vodă, unde se adăposteau trei oameni ai străzii. Aceştia au fost legaţi, torturaţi şi bătuţi cu bâte timp de aproape trei ore, după cum a declarat una dintre victime. Acelaşi om al străzii susţine şi că tinerii i-au pus să danseze şi i-au stropit cu apă atunci când voiau să-şi revină de pe urma bătăii. Unul dintre oamenii străzii, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a decedat din cauza loviturilor.

În cele din urmă, agresorii au plecat după ce unul dintre ei a primit un telefon, astfel că un om al străzii a reuşit să iasă din curtea spitalului şi a chemat Poliţia. La faţa locului au venit poliţişti de la serviciile Omoruri şi Criminalistic ale Poliţiei Capitalei, împreună cu un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi un medic legist, care au făcut cercetări.

Tinerii sunt cercetaţi pentru omor calificat şi vor fi prezentaţi, vineri, Tribunalului Capitalei, cu propunerea de arestare preventivă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page