ImportantInfractional

INFRACTIONAL | PERSOANE REŢINUTE în urma descinderilor, între care un POLIŢIST DE FRONTIERĂ. Interceptările arată că lucrau cu “FĂINĂ” şi “OUĂ VOPSITE”. Iată NUMELE ACESTORA

3 persoane au fost retinute in urma descinderilor efectuate ieri de procurori si politisti, pentru destramarea unei retele specializate in traficul si contrabanda cu tigari, mai precis fiind vorba de peste 28.000 de pachete.

Din cele 9 persoane anchetate, una este chiar politist de frontiera.

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) –  Biroul Teritorial Botoșani au dispus în data de 11 iunie a.c. reținerea pentru 24 de ore a trei persoane implicate în contrabanda cu țigări de proveniență ucraineană.

    1. Inculpatul Aruștei Gabriel Ionuț, în vârstă de 34 de ani,  a fost reținut sub acuzația de comitere a infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat,  contrabandă, în forma continuată și complexă, şi divulgarea de informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, în formă continuată și complexă.         În drept, faptele pentru care este acuzat inculpatul sunt prevăzute de art.367 alin.1, 2, 3 Cod penal, prev. de art.270 alin.1, 3 rap. la art.274 din Legea 86/2006, cu aplicarea art.35 alin.1, art.36 Cod penal, prev.de art.304 alin.1 şi 2Cod penal, cu aplicarea art.35 al.1, art.36 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1, 39 Cod Penal.

 În fapt, față de inculpatul Aruștei Gabriel Ionuț există suspiciunea rezonabilă că, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca agent de poliţie de frontieră, a furnizat date confidenţiale privind dispunerea în teren a patrulelor poliţieneşti, omiţând intenţionat supravegherea zonei unde se desfăşura activitatea de contrabandă şi monitoriza zona adiacentă, pentru ca persoanele care preluau şi transportau coletele cu ţigări să nu fie surprinse de organele abilitate să constate fapte de contrabandă.

Din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că actele de contrabandă comise de membrii grupării aveau loc în zilele în care numitul Aruştei Gabriel Ionuţ era planificat în serviciu, fie tură de zi, fie tură de noapte, când, în funcţie de dispunerea patrulelor pentru supravegherea frontierei de stat, inculpatul discuta codat prin intermediul mesajelor de tip text doar cu numitul Neculai Dumitru, despre posibilitatea desfăşurării în siguranţă sau nu a preluării ţigărilor.

Față de inculpatul Aruștei Gabriel Ionuț există, de asemenea, suspiciunea rezonabilă că a avut și numeroase întâlniri directe cu inculpatul Neculai Dumitru (arestat în altă cauză) – care se ocupa de stabilirea detaliilor privind organizarea introducerii în țară a țigărilor de contrabandă – întâlniri în cadrul cărora polițistul de frontieră îi comunica date și informații cu caracter secret de serviciu sau având caracter nepublic.

2. Inculpatul Bărboi Gheorghe, 46 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de săvârșire a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat și contrabandă în forma continuată și complexă, fapte comise în concurs.         În drept, faptele pentru care este acuzat sunt prevăzute de art.367 alin.1, 2, 3 Cod penal; art.270 alin.1, 3 rap. la art.274 din Legea 86/2006, cu aplicarea art.35 alin.1, art.36 Cod penal; toate cu aplicarea art. 38 alin.1 și art. 39 Cod penal.

În fapt, față de inculpatul Bărboi Gheorghe există suspiciunea rezonabilă că a desfăşurat activităţi de contrabandă în cadrul grupului infracţional pe care îl coordona împreună cu inculpatul Neculai Dumitru.

  Din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Bărboi Gheorghe se ocupa de organizarea introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă, folosind informațiile obținute de Neculai Dumitru de la polițistul de frontieră. Inculpatul Bărboi Gheorghe avea și rolul de a menţine legătura cu membrii segmentului ucrainean, el fiind şi cel care se deplasa în Republica Ucraina pentru a face plata coletelor de ţigări preluate.           Față de inculpat există suspiciunea rezonabilă că, pentru a nu crea suspiciuni referitoare la tipicitatea desfăşurării activităţilor de contrabandă, a utilizat împreună cu membrii grupării, ca loc de depozitare a mărfurilor de contrabandă și un imobil nelocuit (proprietara fiind decedată) pe care inculpatul îl avea în administrare.

În limbajul codat folosit de inculpatul Bărboi Gheorghe pentru a nu atrage atenția asupra activităților desfășurate, activitatea de contrabandă era denumită „discuit”, țigările de contrabandă – „făină” sau „ouă vopsite”, iar locul de unde trebuiau preluate coletele cu ţigări – „ogor”.

 3. Inculpatul Posteucă Claudiu Ştefan, 30 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de săvârșire a infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, contrabandă în forma continuată și complexă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

 În drept, faptele sunt prevăzute de art.367 alin.1, 2, 3 Cod penal; de art.270 alin.1, 3 rap. la art.274 din Legea 86/2006, cu aplicarea art.35 alin.1, art.36 Cod penal; art.342 alin.1 Cod penal și de art. 365 alin.1 şi 2 Cod penal; toate cu aplicarea art. 38 alin. 1, 39 Cod Penal.          În fapt, față de inculpatul Posteucă Claudiu Ştefan există suspiciunea rezonabilă că a îndeplinit în cadrul grupului infracțional rolul de a supraveghea căile de comunicaţie şi împrejurimile sau de a transporta ţigările de contrabandă de la locurile de depozitare către alte locaţii.

 Cei trei inculpați fac parte dintr-un grup infracțional organizat creat pe raza județului Botoșani, începând cu anul 2013, specializat în introducerea ilegală pe teritoriul național și distribuirea ulterioară a țigărilor de proveniență ucraineană.      

Inculpații reținuți sunt în custodia Centrului de reținere şi arestare preventivă din cadrul I.P.J. Botoşani.

 Procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Botoșani vor cere astăzi, 12 iunie, instanței Tribunalului Botoșani arestarea preventivă a celor trei inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.

     Cazul a fost instrumentat împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani şi al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani – S.A.S. Botoşani. Suportul de specialitate a fost asigurat de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

  Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page