Important

NATIONAL | Simona Halep va fi ambasador al turismului românesc

Jucătoarea de tenis Simona Halep, finalistă la ultima ediţie a Roland Garros, va fi ambasador al turismului românesc, a anunţat premierul Victor Ponta.

“Unde este cazul, mărim premiile, în alte părţi facem alte lucruri, pentru că la Simona, care a câştigat aproape un milion, e greu să spui că îi măreşti premiul, dar poţi să faci alte lucruri. Va fi ambasador al turismului românesc”, a spus Ponta la România TV.

Simona Halep, finalistă la Roland Garros, ocupă locul 3 în ierahia jucătoarelor profesioniste de tenis, dată publicităţii luni, doar americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li fiind mai bine clasate ca sportiva română.

Locul 3 pe care îl ocupă Halep de luni reprezintă cea mai bună poziţie pentru o jucătoare din România.

În luna martie, Nadia Comăneci, Maia Morgenstern, Dinu Săraru, Dumitru Prunariu, Dan Puric, Ilie Năstase, Oana Pellea, Elisabeta Lipă, Ovidiu Lipan şi Helmuth Duckadam au primit paşapoarte diplomatice, fiind desemnaţi “ambasadori ai turismului românesc”.

Proiectul “România Promovată prin Valori” a fost demarat la iniţiativa Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism. El a fost lansat prin evenimentul “Ambasadori ai Turismului Românesc”, organizat la 19 august 2013. Proiectul reprezintă o nouă formă de promovare a României, care îşi propune să completeze campaniile de imagine aflate în derulare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page