AnunturiLocal

LOCAL | Cetăţean egiptean, depistat în Botoşani fără drept de şedere

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Botoşani, în cooperare cu lucrători din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, au desfăşurat, în data de 06 iunie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

            Cu această ocazie a fost depistat cu şedere ilegală un cetăţean din Egipt, în vârstă de 45 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoana în cauză este membru de familie al unui cetăţean român, însă, la expirarea dreptului de şedere pe teritoriul României, nu a întreprins demersurile legale pentru prelungirea acestuia.

            Având în vedere cele constatate, cetăţeanul străin a fost îndrumat să se prezinte în cel mai scurt timp la sediul Biroului pentru Imigrări Botoşani, cu documentele necesare, în vederea reglementării dreptului de şedere.

            Reamintim cetăţenilor străini că au obligaţia de a se prezenta, la autoritatea competentă pentru prelungirea dreptului de şedere, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat şederea.

 

     Compartimentul Informare Relaţii Publice şi cu Publicul

                               

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page