Sanatate

SANATATE | Sindicaliştii din sănătate cer majorarea salariilor cu 10% şi un venit minim garantat de 1.000 de lei

Liderii Federaţiei SANITAS au discutat cu reprezentanţii Ministerului Muncii, Sănătăţii, Finanţelor Publice şi Dialogului Social despre o serie de nemulţumiri referitoare la finanţarea sistemului sanitar. În urma unei discuţii care a durat mai multe ore, SANITAS a cerut ministerelor să accepte o serie de revendicări.

Cea mai importantă dintre ele se referă la cea prin care sindicaliştii cer majorarea cu cel puţin 10% a veniturilor pentru angajaţii din sănătate şi asistenţă socială. Cele două ministere cu putere de decizie, cel al Sănătăţii şi cel de Finanţe au dat asigurări că acest lucru s-ar putea produce începând cu anul 2015.

În plus, liderii SANITAS au cerut regândirea grilei de salarizare în sistemul medical. Practic, sindicaliştii cer ca în sănătate să nu mai existe salarii de încadrare mai mici de 1.000 de lei. S-ar evita astfel situaţiile în care asistentele medicale sau rezidenţii ar avea aproximativ acelaşi salariu precum îngrijitorii, paznicii sau personalul auxiliar din spitale. În acest sens, Ministerul de Finanţe trebuie să identifice numărul de persoane care în prezent au un salariu mai mic de 1.000 de lei şi să vadă care ar fi impactul bugetar al unei astfel de decizii.

Nu în ultimul rând, sindicaliştii au dat termen Ministerului Sănătăţii ca până în data de 10 iunie să se ajungă la o înţelegere privind semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector.

În cazul în care aceste revendicări nu vor fi luate în considerare, liderii sindicatelor din sănătate spun că este posibil să fie organizate noi proteste şi să se ajungă din nou la grevă.

Sursa: digi24.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page