AccidentEvenimentImportant

EVENIMENT | Femeie accidentată din neatenția unui tânăr șofer

La data de 26.05.2014, în jurul orei 19.00, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, un bărbat de 32 ani din municipiu, ajungând la intersecţia cu strada Armoniei, se angajează în efectuarea unui viraj, pătrunde pe sensul opus de deplasare, împrejurare în care acroşează şi accidentează o femeie de 53 ani, din municipiul Botoşani, care se deplasa cu o bicicletă.

După producerea accidentului, victima a dorit să fie transportată de către conducătorul auto la domiciliu, însă după aproximativ două ore, l-a contactat pe acesta, solicitându-i să o transporte la spital, acuzând leziuni produse ca urmare a accidentului.

Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani, de către conducătorul auto implicat în accident, unde aceasta a primit îngrijiri medicale, rămânând internată.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Ambelor persoane implicate în evenimentul rutier le-au fost recoltate probe biologice  de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat, fără încuviinţarea poliţiei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page