International

INTERNATIONAL | România, premiată şi anul acesta la Cannes. Scurtmetrajul “Trece şi prin perete”, câştigător la Festivalul Internaţional de Film

Singura producţie românească selecţionată în acest an la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, scurtmetrajul independent “Trece şi prin perete”, realizat de Radu Jude, a fost recompensată vineri seara cu Menţiunea Specială a Juriului secţiunii “Quinzanne des Realisateurs”, informează un comunicat remis presei.

Regizorul Radu Jude a revenit la Cannes în 2014 cu acest nou scurtmetraj, după ce filmul “O umbră de nor” a avut premiera mondială anul trecut, în cadrul aceleiaşi secţiuni.

Din distribuţia filmului fac parte Sofia Nicolaescu, pe care publicul o va recunoaşte din multipremiatul lungmetraj „Toată lumea din familia noastră” (regia Radu Jude), Ion Arcudeanu, Marcel Horobeţ, Gabriel Spahiu şi Alecu Jude.

Scurtmetrajul “Trece şi prin perete” este o adaptare liberă după povestirea “În magazie” de A.P Cehov.

Scenariul filmului poartă semnătura lui Radu Jude, imaginea a fost realizată de Marius Panduru, Cătălin Cristuţiu s-a ocupat de montaj, în timp ce sound design-ul este semnat de Dana Bunescu, scenografia Adi Cristea, iar costumele Maria Pitea.

”Quinzaine des Realisateurs” este o secţiune specială din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, care are ca scop prezentarea varietăţii de expresie din cinematografia mondială. De-a lungul timpului, în cadrul secţiunii “Quinzane des Realisateurs” au fost prezenţi regizori precum Werner Herzog, Martin Scorsese, Michael Haneke, Jim Jarmush, Luc şi Jean-Pierre Dardenne.

Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor câştigătoare a numeroase premii “Lampa cu căciulă” şi “Alexandra”. Lungmetrajul de debut, “Cea mai fericită fată din lume”, a fost distins cu premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, premiul pentru cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival şi premiul FIPRESCI la IndieLisboa.

Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, “Toată lumea din familia noastră”, a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum, şi a avut premiera în cinematografele din România în luna aprilie a anului trecut.

“Toată lumea din familia noastră” a obţinut, printre altele, marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, marele premiu – Bayard d’Or – şi premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, marele premiu la CinEast IFF, trofeul Festivalului Internaţional de Film Anonimul, premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF şi premiul pentru regie, alături de premiul publicului la B-EST IFF.

În prezent, regizorul Radu Jude se pregăteşte de cel de-al treilea lungmetraj “Aferim!”, film care va intra în producţie la mijlocul lunii viitoare.

În plus, regizorul are în pregătire şi un alt proiect cinematografic: “Inimi cicatrizate”, o adaptare după Max Blecher.

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a debutat pe 14 mai şi se va încheia duminică. Juriul competiţiei oficiale este prezidat de regizoarea neozeelandeză Jane Campion, singura femeie care a câştigat trofeul Palme d’Or pentru lungmetraj (“Pianul”).

Sursa: antena3.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page