EVENIMENT | Viteza și alcoolul produc pagube materiale
În noaptea de 10/ 11.05.a.c., în jurul orei 03.00, un tânăr de 24 ani, din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe DE 58, în oraşul Flămânzi, pe fondul consumului de alcool şi al vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a părăsit carosabilul, izbindu-se în gardul unei locuinţe.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.