ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Minori, bănuiţi de comiterea unei tentative de tâlhărie

La data de 10.05.2014, în jurul orei 06.30, Poliţia municipiului Dorohoi a fost sesizată printr-un apel de urgenţă 112, de către o femie în vârstă de 42 de ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe Bulevardul Victoriei din localitate, doi minori au încercat să-i sustragă poşeta pe care o avea asupra sa.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, au fost identificaţi doi minori, în vârstă de 13 şi respectiv 15 ani, ambii din municipiul Dorohoi, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea faptei reclamate.

În fapt, în sarcina acestora s-a reţinut că, în dimineaţa de 10.05.2014, în jurul orei 06.20, aflându-se în zona Parcului Chollete din municipiul Dorohoi, ar fi acostat-o pe reclamantă, solicitându-i să le dea bani.

Fiind refuzaţi, aceştia şi-ar fi continuat deplasarea în urma reclamantei şi, la un moment dat, profitând de neatenţia acesteia, minorul de 15 ani ar fi încercat să-i sustragă poşeta, împrejurare în care victima s-a dezechilibrat şi a căzut.

Ulterior, cei doi bănuiţi au renunţat la continuarea activităţii infracţionale.

În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de tâlhărie, urmând a se propune soluţie procedurală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page