Important

NATIONAL | Șeful Poliției Rutiere a fost destituit, în cazul ofiţerului prins cu permis fals

Seful Politiei Rutiere, Lucian Diniță, a fost DESTITUIT, începând cu 30 aprilie. Decizia a fost luată de Ministrul de Interne.

Prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, cu data de 30 aprilie a.c., comisar-șef de poliție Diniță Lucian a fost eliberat din funcția de director al Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Cu aceeași dată, comisarul-șef de poliție va îndeplini atribuțiile funcției de adjunct al șefului Brigăzii Rutiere din cadrul Poliţiei Capitalei“, se arată într-un comunicat remis de Poliţia Română.

Diniţă conducea Direcţia Rutieră a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) din februarie 2009, anterior fiind şef de serviciu în aceeaşi direcţie.

Surse din Poliţie declarau pentru MEDIAFAX, în 9 aprilie, că Lucian Diniţă şi trei subalterni ai acestuia cu funcţii de conducere – Costin Tătuc, şeful Poliţiei Autostrăzi, Carol Vârnă, şi Paul Toma, tot de la Direcţia Rutieră – sunt cercetaţi prealabil, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, în contextul cazului ofiţerului cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals.

Inspectorul general (Petre Tobă – n.r.) a dispus declanșarea procedurii de cercetare prealabilă față de patru ofițeri cu funcții de conducere din cadrul Direcției Rutiere, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței abaterilor disciplinare de: comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probitătii profesionale a polițistului sau prestigiului instituţiei, față de un ofițer de poliție, precum și a celei de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege, față de toți patru“, a precizat atunci Poliţia Română.

Dosarul poliţistului de la Rutieră prins cu permis auto fals a fost preluat de Parchetul instanţei supreme de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, din primele verificări reieşind că Augustin Căpîlnaş a condus fără carnet maşini de serviciu, în perioada februarie 2012 – septembrie 2013.

Poliţistul a prezentat un document în fotocopie reprezentând un permis de conducere, care avea înscrise datele personale şi fotografia sa, act care, însă, era emis pentru un alt titular, potrivit procurorilor.

Sursa: www.realitatea.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page