Important

NATIONAL | Cea mai mare pensie din România: 34.000 de lei

Un bărbat din judeţul Argeş, fost şef al unui penitenciar, primeşte o pensie de 34.000 de lei pe lună. Venitul, pe care un bătrân cu pensia minimă l-ar câştiga în mai bine de 8 ani, este perfect legal. Pentru a ajunge însă aici, Gheorghe Bălăşoiu a urmat o întreagă strategie şi a profitat de legea de la acea vremeRomânia TVvă prezintă în exclusivitate artificiul. 

Gheorghe Bălăşoiu, pensionarul cu cel mai mare venit din România, a urmat un plan bine pus la punct pentru a-şi asigura pensia colosală. El a lucrat în magistratură, apoi a fost şef al Penitenciarului Colibaşi. Exact înainte de a ieşi la pensie, în 2005, a fost încadrat însă ca procuror. Potrivit unei note a departamentului de resurse umane al CSM, Bălăşoiu a stat doar două săptămâni la Curtea de Apel Piteşti, dar s-a asigurat astfel că pensia nu îi va fi modficată.

Pentru ca venitul pentru ultima lună de muncă să fie cât mai mare, a renunţat la concediul de odihnă din ultimul an şi a avut foarte multe deplasări în interese de serviciu. Banii pentru deplasări şi concediu s-au adunat la salariul din ultima lună, luat în calcul pentru stabilirea pensiei. Aşa a ajuns la suma colosală de peste 34.000 de lei, încasată lunar.

Un bătrân cu pensia minimă de 350 de lei ar trebui să-şi adune veniturile mai bine de 8 ani pentru a ajunge la banii pe care Bălăşoiu îi câştigă într-o singură lună.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page