International

INTERNATIONAL | A ajuns la spital cu dureri de spate şi a avut o surpriză URIAŞĂ. Ce a descoperit i-a schimbat RADICAL viaţa

O britanică de 20 de ani a născut pe neaşteptate, după ce a ajuns la spital cu dureri de spate. Tânăra spune că nici nu a ştiut că era însărcină, deoarece nu a avut niciun simptom de sarcină şi nici nu s-a modificat din punct de vedere fizic.

Ea a povestit că nu a avut niciunul din simptomele specifice unei sarcini, cum ar fi greaţa de dimineaţă din primele luni, mărirea volumului abdomenului şi alte semne fizice vizibile ale existenţei unei sarcini.

Mai mult, ea a spus că a avut ciclu regulat şi că s-a distrat cât a putut cu prietenii, cu care obişnuia să bea aproape seară de seară prin baruri şi cluburi. Tânăra nu s-a modificat fizic, talia ei rămânând aceaşi pe tot parcursul sarcinii.

Când i-a venit sorocul, Sophie a avut dureri de spate şi s-a dus la spital, dar medicii i-au dat medicamente contra durerilor menstruale, deoarece urma să îi vină ciclul. Au trimis-o acasă, dar ea s-a întors la spital în scurt timp şi, după o jumătate de oră a adus pe lume un băieţel, spre surprinderea tuturor, inclusiv a medicilor care nu îşi dăduseră nici ei seama că femeia urma, de fapt, să nască, scrie Daily Mail.

Astfel a apărut pe lume Thomas, unbăieţel frumos şi sănătos. “Îmi dau seama că unora le pare stupid ceea ce spun, dar chiar nu mi-am dat seama deloc că sunt însărcinată. Nu am avut niciun simptom de sarcină“, a repetat Sophie.

Ea a primit cu bucurie dar şi cu uimire naşterea fiului ei, de care este încântată. Prietenii şi familia i-au venit în ajutor şi i-au adus tot ceea ce are nevoie un nou născut, de la scutece până la hrană.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page