Local
LOCAL | Botoşăneanul care împleteşte coşuri pentru italieni şi englezi îşi creşte copiii cu doar 400 de lei pe lună
Mihai Tănăsucă sau ”omul cu răchita”, cum este cunoscut la el acasă, în Hilişeu Horia, pare la prima vedere doar un botoşănean bătut de soartă. Casa i-a fost luată de ape la inundaţii, locuieşte într-un fost pichet grăniceresc dărăpănat, cu 400 de lei pe lună. În spatele unei vieţi chinuite, Mihai Tănăsucă ascunde însă un talent unic apreciat mai mult de englezi, francezi sau italieni decât de conaţionalii săi.
Satul Hilişeu Horia, este o localitate botoşăneană situată chiar la graniţa cu Ucraina, ultimul judeţ din România. Aici într-un fost pichet grăniceresc din timpul celui de-al doilea război mondial, abandonat şi dărăpănat, trăiesc îngrămădite în şapte camere peste 40 de suflete, de la sugari până la oameni în amurgul vieţii.
Toţi sunt victime ale inundaţiilor din 2010. Apele umflate ale Jijiei le-au luat casele şi i-a nenorocit. Nu avea contracte pe locuinţe şi nu au primit altele în loc. Printre toţi aceşti oropsiţi, aici în ultima casă de pe teritoriul României trăieşte şi Mihai Tănăsucă, ”omul cu răchita” din Hilişeu Horia.
Locuieşte împreună cu soţia şi cei trei copii într-o cameră cu pereţii coscoviţi, izolată cu celofan şi încălzită cu o sobă improvizată. Aici pe câteva laiţe murdare îşi duc viaţa copii, femeia şi artistul de pe graniţă. Viaţa lui Mihai Tănăsucă este romantică şi dramatică în acelaşi timp. Mânat de dragostea pentru o fată de 16 ani din comuna Hilişeu Horia, pe care a cunoscut-o întâmplător, Mihai Tănăsucă a vândut tot ce avea în comuna natală, Cristineşti şi a venit să îşi împlinească iubire aici pe frontieră.
S-a căsătorit imediat cu aleasa inimii sale. A contribuit şi a construit o casă cu socrii, numai să locuiască îmrepună cu soţia sa acolo. Au făcut primul copil în urmă cu cinci ani. Erau fericiţi. În 2010 însă a venit urgia. Apele Jijiei smulse din matcă au inundat întreaga comună. casa în care trăia Tănăsucă cu familia sa a fost făcută una cu pământul. După retragerea apelor, au rămas în mijlocul uliţei. Ei şi încă 11 familii.
Primarul le-a dat voie să locuiască într-un vechi pichet grăniceresc de pe raniţa României cu Ucraina. Era abandonat din al doilea război mondial şi oamenii s-au chinuit cum au putut şi l-au făcut locuibil din nou. Mihai Tănăsucă aştepta cu speranţă în suflet ca oamenii de la Guvern care au venit şi au văzut tragedia să îi ofere materiale ca să îşi facă din nou casa.
A venit şi acest moment. Mihai- omul din Cistineşti a muncit ca un rob, pentru el şi pentru alţii. Turna funaţii,căra cărămidă. A urmat marea lovitură. Soacra pe numele căreia era casa, nu a vrut să îl mai primească. Umilit Tănăscucă s-a întors alături de oropsiţii lui de la pichet. Familia s-a mărit, acum are trei copii, unul de 5 ani, altul de doi ani jumătate iar cel mai mic născut anul trecut.
Nu are pământ iar în comuna de la capătul României nu se găsesc prea multe locuri de muncă. Munceşte însă pe ogoarele altora, până cade jos, pentru 400 de lei pe lună. În spatele acestui destin tragic întâlnit tot mai des în România, se ascunde un talent extraordinar. Mihai Tănăsucă agricultorul de ocazie, face minuni cu mâinile şi un snop de răchită. Face coşuri, coşuleţe, paneruri şi tot felul de obiecte din răchită măiestrit împletite.
Omul din pichetul grăniceresc, sărac dar extrem de talentat a reuşit să facă numele comunei sale dar şi al judeţului cunoscut în toată Europa. Câţiva englezi l-au văzut la un târg meştesugăresc, acolo unde împletea coşuri ca să îşi întreţină familia. Atunci Mihai Tănăsucă a primit prima comandă din străinătate. „Am făcut nişte coşuri pentru o englezoaică. A cerut 50 de coşuleţe. I le-am trimis la poştă cum am convenit. Le-am făcut frumos să nu mă fac de râs. Am dat tot ce aveam mai bun. Erau mici şi cu multe împletituri că aşa le-a vrut de ornament”, povesteşte Mihai Tănăsucă.
Vestea s-a dus iar Mihai a primit ocmenzi pe adresa Primăriei, că nu are cutie poştală, din Italia, Anglia sau Franţa. ” Mihai munceşte şi cu talentul lui ne face cunoscuţi.Comandă din Europa că face nişte coşuri superbe. Ăsta este talentul lui. Îl caută oamenii”, spune primarul comunei Hilişeu Horia Ioan Butnaru. Nu se îmbogăţeşte din asta însă.
Cere preţuri modice, doar un euro coşuleţul şi aproape doi unul mai mare şi mai complicat. ”Dar ce nu sunt şi ei oameni? Că au mai mulţi bani să îi păcălesc. Dacă atâta costă atâta dau. Eu sunt cinstit că aşa este frumos în faţa lui Dumnezeu. Pentru mine nu există francezi, englezi, există doar oameni”, spune Tănăsucă.
Talentul îl avea dar meştesugul l-a învăţat culmea de la socrul său. ”El m-a învăţat. Îi sunt recunoscător, că aşa câştig pâinea. Pentru copii fac totul. Merg şi prin ţară când este sezon. Mă duc la târguri cu coşuri în spate. Merg şi pe jos. Mă mai angajez unde pot pe şantiere, în construcţii, la arat, peste tot. Ce să fac? Trebuie să îmi câştig pâinea pentru copii ”, adaugă Tănăsucă. ”Omul cu răchita” îşi procură singur materia primă.
Cere preţuri modice, doar un euro coşuleţul şi aproape doi unul mai mare şi mai complicat. ”Dar ce nu sunt şi ei oameni? Că au mai mulţi bani să îi păcălesc. Dacă atâta costă atâta dau. Eu sunt cinstit că aşa este frumos în faţa lui Dumnezeu. Pentru mine nu există francezi, englezi, există doar oameni”, spune Tănăsucă.Citeste mai mult: adev.ro/n31x0q
Cere preţuri modice, doar un euro coşuleţul şi aproape doi unul mai mare şi mai complicat. ”Dar ce nu sunt şi ei oameni? Că au mai mulţi bani să îi păcălesc. Dacă atâta costă atâta dau. Eu sunt cinstit că aşa este frumos în faţa lui Dumnezeu. Pentru mine nu există francezi, englezi, există doar oameni”, spune Tănăsucă.Citeste mai mult: adev.ro/n31x0q