NATIONAL | Preşedintele PPDD Timişoara a murit în timpul petrecerii de 8 Martie a partidului
Preşedintele PPDD Timişoara, Ilie Bertea, care se afla la primul mandat de consilier judeţean, a murit, sâmbătă seară, după ce a făcut infarct în timpul petrecerii de 8 Martie a partidului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liderul PPDD Timiş, deputatul Adrian Diaconu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Ilie Bertea, care era preşedinte al PPDD Timişoara şi consilier judeţean, a decedat, sâmbătă seară, în urma unui infarct, acestuia făcându-i-se rău în timpul petrecerii de 8 Martie organizată de partid.
“A murit Ilie Bertea la petrecerea de 8 Martie. Era sufletul petrecerii, ridica lumea la dans. El nu bea, nu fuma. Este şocant, o tragedie pentru noi. L-au resuscitat medicii cam o oră, însă nu s-a mai putut face nimic”, a spus Diaconu.