Local

LOCAL | Deputatul PSD Tamara Ciofu interpelează Ministerului Educației pentru a modifica finanțarea Liceului de Artă din Botoșani

Deputatul PSD, Tamara Ciofu a inițiat luni, 3 martie, a.c, o interpelare către Ministerul Educației prin care a solicitat corectarea modului în care se face finanțarea liceului de artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani, în ceea ce privește costul standard per elev pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora.

Am solicitat ministerului recalcularea și suplimentarea fondurilor pentru Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani. Profesorii de la liceul de artă mi-au atras atenția asupra faptului că acestei unități de învățământ i se alocă suma de 2.428,20 lei pentru a acoperi costul standard per elev, deși, din estimări reiese că este nevoie de 4.350.000 lei pentru desfășurara activităților, o sumă mult mai mare.”, a arătat reprezentanta PSD.

Parlamentarul botoșănean a explicat de ce fondurile alocate  unui liceu vocațional ar trebui să fie mai mari decât cele alocate liceelor teoretice.

”În cadrul Liceului de Artă ”Ștefan Luchian”, la clasele de a I-a, a V-a și a IX-a există specializările Muzică și Arte Plastice. Este normal să se suplimenteze fondurile în așa fel încât să se acopere cheltuielile legate de salariile profesorilor. Costul standard se mărește întrucât un profesor lucrează individual cu un elev, sau în grupe de câte 10-12 elevi la aceste specializări. ”, a adăugat deputatul social-democrat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page