Stiri

NATIONAL | Fenomen „paranormal”: caii de la trei faetoane, electrocutați din senin pe drumul comunal

Un eveniment inexplicabil, cel puţin în primă fază, a avut loc, luni după-amiază, pe un drum comuna din comuna Horodnic de Sus, acolo unde caii de la trei faetoane s-au prăbuşit din senin, după ce au fost electrocutați.

S-a întâmplat chiar în dreptul unui imobil şi al unui stâlp de înaltă tensiune, pe drumul care face legătura dintre Horodnic de Sus şi Marginea.

Potrivit primarului localității, Gheorghe Sbiera, iniţial au trecut prin acea zonă două faetoane, iar caii au căzut pur şi simplu de pe picioare. Sătenii din atelajele hipo au sărit imediat şi au reuşit să ridice cabalinele şi să-şi continue drumul.

La scurt timp, însă, prin zonă, a trecut un alt faeton, în care se afla un anume Aurel L., în vârstă de 44 de ani.

Bărbatul a trecut cu atelajul hipo mai aproape de stâlpul de înaltă tensiune, iar calul a căzut ca secerat.

A încercat să-l ridice, însă când a pus mâna pe cabalină a constatat pe propria piele cauza: curentul electric.

Bărbatul a scăpat doar cu o sperietură zdravănă, însă calul său nu a mai supravieţuit.

La faţa locului au ajuns şi echipe ale E.ON,  fiind întreruptă alimentarea cu curent electric a celor 15 case din zonă, pentru aproximativ 30 de minute.

Deocamdată nu ne-a explicat nimeni nimic. Nu ştim care a fost exact cauza, ce s-a întâmplat. O scurgere de curent, probabil. Aşteptăm concluziile celor de la E.ON”, a declarat primarul din Horodnic de Sus, Gheorghe Sbiera.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page