NATIONAL | Bilanţul activităţilor desfăşurate la nivelul I.T.P.F. Iași în anul 2013
Pentru personalul structurilor din cadrul I.T.P.F. Iaşi, anul 2013 a reprezentat o perioadă în care s-au depus eforturi deosebite pentru îndeplinirea atribuţiilor la toate nivelurile şi realizarea standardelor de calitate în domeniile ce revin poliţiei de frontieră: controlul frontierelor şi cooperarea poliţienească, combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, evaziunii fiscale, asigurarea ordinii şi liniştii publice în zona de frontieră şi nu în ultimul rând combaterea faptelor de corupţie din rândul personalului propriu.
TRAFIC ÎNREGISTRAT
Traficul înregistrat în punctele de trecere a frontierei a înregistrat creşteri faţă de anul trecut, în medie cu 4% la persoane, concretizându-se în 4.137.770 treceri şi cu 6% la mijloace de transport, concretizându-se în 1.321.254 treceri.
FAPTE ILEGALE
În anul 2013 la nivelul I.T.P.F. Iaşi au fost înregistrate 1239 evenimente de frontieră, constatându-se 2050 infracţiuni, în care au fost implicate 1656 persoane.
În anul 2013, au fost aplicate 3836 sancţiuni contravenţionale, valoarea constatărilor fiind de 946.330 lei.
COMBATEREA MIGRAŢIEI ILEGALE
Pe linia migraţiei ilegale au fost înregistrate 82 de evenimente, în care au fost implicate 137 persoane. Din analiza situaţiei operative putem afirma faptul că aceste evenimente au fost înregistrate preponderent în partea de nord a zonei de competenţă a I.T.P.F. Iaşi, respectiv judeţul Botoşani.
Cazuri semnificative:
* În data de 11 mai 2013, un poliţist de frontieră din cadrul SPF Dorohoi, aflat în timpul liber, a obţinut o informaţie despre faptul că în faţa şcolii din localitatea Poiana, judeţul Botoşani, se află un grup de cinci persoane care aveau asupra lor bagaje tip rucsac şi vorbeau cu accent slav.
Imediat la faţa locului s-au deplasat poliţişti de frontieră din cadrul aceluiaşi sector, care au depistat şi reţinut patru bărbaţi şi o femeie, care nu deţineau documente de identitate asupra lor, motiv pentru care au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei cinci sunt cetăţeni din Georgia, cu vârste cuprinse între 30 şi 41 de ani, care au trecut ilegal frontiera de stat dintre Ucraina şi România, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei pentru a-şi găsi un loc de muncă.
Poliţiştii de frontieră au întocmit celor cinci persoane lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
* În data de 17 iulie 2013, în jurul orei 22.25, urmare a informaţiilor primite de la poliţişti de frontieră din cadrul Departamentul Poliţiei de Frontieră al Republicii Moldova, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Berezeni – I.T.P.F. Iaşi au observat şi monitorizat, cu ajutorul sistemului optronic de supraveghere, un grup de persoane care se deplasa de la malul râului Prut spre localitatea Fălciu.
Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Sectorului P.F. Fălciu care a reţinut grupul, format din nouă persoane, cetăţeni străini, care nu îşi justifica prezenţa în zonă.
Din primele cercetări a rezultat că cei în cauză sunt cetăţeni sirieni, patru adulţi – doi bărbaţi şi două femei – şi cinci copii, care au trecut ilegal frontiera din R. Moldova.
Ca urmare a celor constate, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu pentru continuarea cercetărilor, totodată fiind informate autorităţile de frontieră din R. Moldova, în vederea soluţionării în comun a cazului.
PREVENIREA ŞI COMBATEREA CONTRABANDEI ŞI A INFRACŢIUNILOR CONEXE
Pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei şi a infracţiunilor conexe, la nivelul I.T.P.F. Iaşi au fost constatate 422 de infracţiuni, în care au fost implicate 402 persoane. Fenomenul se înregistrază cu preponderenţă în zona judeţului Botoşani. Urmare a măsurilor întreprinse au fost confiscate următoarele bunuri: 1.326.225 pachete ţigări în valoare de 11.301.098,42 lei, 8.552 litri alcool în valoare de 78.379,85 lei, 118 de autovehicule folosite în traficul de produse accizabile, ce aveau locaşuri special amenajate în acest sens, în valoare de 1.957.175 lei
Cazuri semnificative:
*În perioada august 2011 – septembrie 2013, lucrători ai S.T.P.F. Iaşi sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –S.T. Iaşi au documentat activitatea infracţională a unui grup de persoane care avea preocupări în sfera infracţionalităţii de criminalitate organizată transfrontalieră: în contrafacerea de ţigarete, contrabandă cu ţigări şi acte de ameninţare şi şantaj.
Grupul infracţional era format din 26 de persoane şi era cunoscut sub denumirea generică „gruparea PATRON”, al cărei lider incontestabil este G.I., cu dublă cetăţenie română şi moldovenească.
În data de 20 septembrie 2013, poliţiştii de frontieră de la mai multe structuri ale Inspectoratului General al Politiei de Frontieră, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au declanşat o acţiune specifică pentru destructurarea grupului organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, contrafacere şi punere în circulaţie de produse accizabile din tutun şi spălare de bani.
S-a desfăşurat un număr de 31 percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de pe raza municipiilor Bucureşti, Ploieşti şi judeţul Ilfov, la care au participat şi jandarmi din cadrul structurilor I.G.J.R., fiind puse în aplicare mai multe mandate de aducere la audieri.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi confiscate o maşină confecţionat ţigarete şi o linie împachetat ţigarete, precum şi: 382.099 pachete diferite mărci, în valoare totală de 3.405.622 lei; 12.354 kg tutun fin-tăiat/mărunţit; 1.941.000 bucăţi timbre; 563.200 blanchete hârtie; 192 role folie pentru ambalat pachete; 158 role foiţă ţigarete; 25 role foiţă aluminiu; 225 kg adeziv; 14 autovehicule; 1 puşcă cu lunetă, 1 pistol aer comprimat, 3 pumnale, 1 toporişcă; 1 instalaţie artizanală contrafacere băuturi alcoolice; 673 litri alcool; diferite sume de bani: 189.352 lei, 60.745 euro, 4.690 dolari americani, 35 lire sterline, 5.396 lei moldoveneşti; alte obiecte şi înscrisuri necesare cercetării cauzei.
Ţigările erau comercializate pe întreg teritoriul României.
Activitatea de documentare şi destructurare a fost desfăşurată cu sprijinul Serviciul Roman de Informaţii, precum şi în cooperare cu autorităţile din R. Moldova.
*În data de 30 iunie 2013, in jurul orelor 21.30, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, pentru valorificarea unei informaţii aflate în lucru, poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iaşi – feroviar au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit la vagoanele trenului accelerat 401 care circulă pe relaţia Chişinău-Bucureşti.
În urma controlului efectuat asupra trenului echipa comună de control a descoperit în cazanele de încălzire a apei, din vagoanele 1, 2, 3 şi 4, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 75.800 de ţigarete marca Hilton, cu timbru de acciză Republica Moldova.
Poliţiştii de frontieră au stabilit, în urma cercetărilor efectuate, faptul că ţigaretele aparţin însoţitorilor vagoanelor controlate, doi cetăţeni români şi doi din Republica Moldova.
Conform prevederilor legale a fost dispusă măsura reţinerii ţigaretelor în vederea confiscării, iar celor doi cetăţeni din Republica Moldova li s-au anulat vizele emise şi s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 30.000 lei.
* În data de 29 iunie 2013, pentru valorificarea unor informaţii deţinute poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au desfăşurat o misiune specifică pe linia combaterii traficului ilicit cu ţigări pe timpul căreia au depistat, pe o comunicaţie secundară din oraşul Darabani, un autoturism marca Fiat Bravo, înmatriculat în Italia, despre care erau date că este folosit la transportul ţigaretelor de contrabandă.
La controlul efectuat asupra autoturismului, s-au descoperit patru colete voluminoase, învelite în folie de polietilenă de culoare neagră, ce conţineau 80.000 ţigarete marca Ritm, cu timbru de acciză R. Moldova.
În urma activităţilor specifice desfăşurate poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că ţigaretele aparţin cetăţeanului român Dan A., în vârstă de 30 ani.
În cauză s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând cã acestea provin din contrabandã sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
* În data de 7 octombrie 2013, pentru valorificarea unor informaţii deţinute poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari, în comun cu poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Bivolari şi Trifeşti, au declanşat o acţiune comună pe linia combaterii contrabandei cu tutun, pe timpul căreia au oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Tabăra un autovehicul despre care existau informaţii ca este folosit pentru transportul ţigaretelor de contrabandă. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperite 38 colete învelite în folie neagra.
Pentru continuarea cercetărilor persoana şi bunurile au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari. În urma inventarierii coletelor s-a stabilit că acestea conţineau cantitatea de 1.459.160 ţigarete diferite mărci.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 654.000 lei, a fost reţinută în vederea confiscării, iar autovehiculul în valoare de 13.400 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
COMBATEREA TRAFICULUI INTERNAŢIONAL CU AUTOTURISME FURATE
Pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate, la nivelul I.T.P.F. Iaşi, în urma activităţilor specifice desfăşurate, au fost constatate 72 de infracţiuni, în care au fost implicate 76 de persoane). Urmare a măsurilor întreprinse au fost descoperit 69 de autovehicule care figurau ca fiind declarate furate.
Analizând cazuistica în funcţie de locul descoperirii şi ţara de origine se constată ca în 52 de cazuri autovehicule au fost descoperite în punctele de trecere a frontierei, iar ca ţară de provenienţă pe primul loc se situează Italia, urmată de Germania.
Ca “modus operandi”, traficanţii au folosit documente false sau falsificate, au modificat seriile de şasiu ca acestea să corespundă cu documentele unor autovehicule înmatriculate legal sau s-a încercat scoaterea din ţară folosind documentele originale pentru autovehicule aflate în leasing.
Caz semnificativ:
*În perioada 2012 – septembrie 2013, lucrători ai Inspectoratul Teritorial al Poliţie de Frontieră Iaşi sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –S.T. Iaşi şi lucrători din cadrul Departamentului Poliţiei de Frontieră al Republicii Moldova sub coordonarea reprezentanţilor Secţiei Control şi Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată a Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţional, au desfăşurat activităţi specifice pentru documentarea activităţii infracţionale a unui grup format din 11 persoane care avea în preocupări traficul cu autovehicule din România în Republica Moldova, având drept scop înşelarea unor companii de leasing româneşti şi a altor instituţii ale statului, în vederea obţinerii unor beneficii financiare.
Cele 11 de persoane, care locuiau atât în România cât şi în Republica Moldova, achiziţionau de la firme de leasing româneşti, în nume propriu sau a unor firme pe care le administrau, autovehicule pe care apoi le duceau în Republica Moldova, unde le vindeau unor persoane folosind acte false. Ulterior, autovehiculele, fie erau declarate în România ca fiind furate, fie persoanele nu-şi achitau obligaţiile de plată faţă de firmele de leasing.
În momentul în care maşinile erau trecute prin punctele de trecere a frontierei dintre Romania şi R. Moldova, acestea aveau toate documentele legale. Astfel, au fost traficate peste 40 de autovehicule, producând un prejudiciu de 1.057.838 de euro unui număr de 11 firme de leasing.
Grupul era foarte bine organizat si structurat pe patru nivele: sase persoane se ocupau de procurarea actelor necesare achiziţionării maşinilor de la firmele de leasing, alţi doi le transportau în R. Moldova, iar doi facilitau înmatricularea autovehiculelor în ţara vecină. Toţi erau coordonaţi de liderul grupului.
În baza datelor obţinute în ziua de 02 octombrie 2013, în ambele state au avut loc concomitent 15 percheziţii domiciliare, în România fiind vizate judeţele Prahova, Cluj, Maramureş, Neamţ şi municipiul Bucureşti, iar în Republica Moldova municipiul Chişinău şi raioanele Bubuieşti şi Soroca.
În urma percheziţiilor şi a activităţilor de documentare au fost indisponibilizate 4 autoturisme şi au fost ridicate în vederea confiscării si continuării cercetărilor, 330 înscrisuri (contracte vânzare-cumpărare auto, certificate de înmatriculare auto, cărţi tehnice auto, poliţe de asigurare auto, facturi transferuri bancare, extrase de cont, bilete la ordin, cec-uri bancare, CMR-uri, etc.), 10 agende cu diferite însemnări şi numere de telefoane, 5 ştampile rotunde, 12 telefoane mobile, 5 cartele SIM, 3 laptop-uri, 1 hard disk, 4 unităţi centrale PC.
Împotriva celor 11 persoane s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional, în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune, delapidare şi tăinuire.
. * În ziua de 28 iunie 2013, în jurul orelor 19.00, la P.T.F.Albiţa/I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei doi bărbaţi, cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, Iacob B., şi Radu C., în vârstă de 51, respectiv 26 de ani, primul dintre ei conducând un ansamblu de vehicule format din autoturism şi o remorcă pe care transporta un autoturism marca Audi Q5.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare, prezentat la control, poliţiştii de frontieră au extins cercetările, constatând că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond al unui document autentic, fiind fals total, iar autoturismul figurează ca fiind declarat furat din Germania.
În legătură cu cele constatate, Radu C., a declarat că în data de 27.06.2013, a cumpărat autoturismul de la un cetăţean din Piatra Neamţ, plătind pentru acesta suma de 15.000 euro, rămânând să-i mai dea vânzătorului suma de 17.000 euro.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi uz de fals.
Vehiculul în valoare de 200.000 lei a fost indisponibilizat, în vederea recuperării acestuia de către proprietar.
* În data de 15 iunie, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni conducând un autovehicul marca Fiat, tip Burstner, înmatriculat în Italia, românul Mihai H., în vârstă de 39 ani, domiciliat în municipiul Oradea, însoţit de românul Claudiu R., în vârstă de 35 ani, domiciliat în municipiul Turda.
Existând suspiciuni privind provenienţa mijlocului de transport, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care, poliţiştii de frontieră au stabilit că autovehiculul a fost închiriat, dar fără a a vea dreptul să fie scoasă din spaţiul Uniunii Europene, iar autorităţile italiene ne-au comunicat că autovehiculul respectiv trebuie reţinut întrucât a fost declarat furat din Italia, din data de 15 iunie 2013.
Cu privire la cele constatate, cei doi au declarat că nu aveau cunoştinţă despre faptul că autovehiculul figurează ca fiind furat.
Autovehiculul, în valoare de 60.000 euro a fost indisponibilizat în vederea recuperării acestuia de către proprietar, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR
Pe linia infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, au fost constatate 19 infracţiuni, ocazie cu care au fost confiscate 36 arme şi 113.724 unităţi muniţie, majoritatea neletale.
Evenimentele înregistrate au scos în evidenţă faptul că infracţiunile constatate pe această linie au fost comise din neglijenţa celor care efectuau transportul, aceştia nesolicitând autorizaţii necesare introducerii armelor în România.
Cazuri semnificative:
* În ziua de 27 ianuarie 2013, în jurul orei 17.00, la P.T.F. Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a ieşi din ţară, Gheorghe Z., cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 57 ani, care conducea un autocamion înmatriculat în R. Moldova.
În baza profilului de risc, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care s-a constatat că o parte din marfa transportată constă în 14 carabine tir, 10 pistoale cu aer comprimat şi muniţia aferentă acestora.
La faţa locului s-a prezentat o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul S.T.P.F.Vaslui şi S.P.F. Huşi pentru cercetarea evenimentului.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că armele fac parte din categoria armelor neletale cu aer comprimat, pentru acestea fiind obligatorie o autorizaţie din partea Poliţiei de Frontieră.
Cu privire la cele constatate, Gheorghe Z. a declarat că a încărcat coletele din Bucureşti şi nu cunoştea faptul că pentru marfa transportată era necesară obţinerea unor autorizaţii speciale.
Poliţiştii de frontieră vasluieni i-au întocmit cetăţeanului în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabanda calificata, trafic ilicit de arme şi muniţii şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
* În ziua de 10 aprilie 2013, în jurul orei 00.30, la P.T.F.Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a ieşi din ţară, Vadim T., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 31 ani, care conducea o autoutilitară marca Mercedes.
La controlul de frontieră, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, într-unul din coletele transportate, un pistol cu bile marca “STI” model “Duty One”, cal. 4,5 mm, 1140 proiectile metalice şi 9 capsule cu gaz sub presiune.
Cu privire la cele constatate, Vadim T. a declarat că a încărcat coletele pentru a le transporta în R. Moldova, fără să ştie ce conţin acestea.
Poliţiştii de frontieră vasluieni i-au întocmit cetăţeanului în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Pistolul cu bile şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi au fost predate lucrătorilor din cadrul I.P.J. Vaslui.
PREVENIREA ŞI COMBATEREA CORUPŢIEI
Pe linia prevenirii şi combaterii corupţiei, în perioada de referinţă, la nivelul instituţiei au fost înregistrate 235 cazuri de desistare, în care poliţiştilor de frontieră au semnalat că li s-au oferit diferite sume de bani, în unele cazuri persoanele urmărind ca lucrătorii noştri să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu în momentul în care au constatat anumite fapte ilegale. Ca urmare a sesizărilor făcute de către poliţiştii de frontieră, lucrători D.G.A.-D.J.A., instituţie desemnată să efectueze cercetări pe această linie, au fost întocmite 16 dosare penale.
Cazuri semnificative:
* În data de 04.04.2013 la nivelul S.T.P.F. Iaşi – B.C.M.I.I.T., a fost înregistrată lucrare penală constând într-un denunţ împotriva unui cetăţean român, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Cel în cauză a solicitat unui poliţist de frontieră din cadrul S.P.F. Bivolari să intervină pe lângă colegi în vederea asigurării unei zone pe unde se putea introduce o cantitate mare de ţigări din R. Moldova, de mai multe ori într-un anumit interval de timp, iar pentru acest lucru urma să primească suma de 4.000 lei pentru fiecare transport realizat până pe teritoriul României.
Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi în baza ordonanţelor de delegare dispuse, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – Biroul de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere, cu sprijinul de specialitate al D.I.P.I., în perioada 12 aprilie – 28 iunie 2013, au efectuat un complex de activităţi informativ-operative şi de cercetare penală pentru probarea întregii activităţi infracţionale şi identificarea tuturor persoanelor implicate în cauză.
În noaptea de 27/28 iunie 2013, echipa operativă constituită din lucrători ai structurilor menţionate mai sus au surprins în flagrant patru persoane în timp ce introduceau pe teritoriul României, peste râul Prut, cantitatea de 3.750 pachete ţigări cu timbru de acciză Republica Moldova.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru cercetări, iar cantitatea de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, prejudiciul creat bugetului de stat prin infracţiunea de contrabandă, calculat de către autorităţile vamale, fiind de 38.500 lei.
În cursul zilei de 28.06.2013, întrucât în cauză s-au conturat elementele constitutive ale săvârşirii infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă, dosarul a fost declinat către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial Iaşi, unitatea competentă cu efectuarea urmăririi penale în cauză.
Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, contrabandă şi asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
* În data de 14 iunie 2013, lucrătorii Punctului de Trecere a Frontierei Iaşi – feroviar, localitatea Ungheni, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi despre faptul că P.L., din Republica Moldova, a promis iniţial suma de 100 euro iar, ulterior, a oferit aceeaşi sumă, cu titlu de mită, lucrătorului de poliţie de frontieră care efectua controlul în trenul de călători. Banii ar fi trebuit să servească pentru a i se permite ieşirea de pe teritoriul României, întrucât, în momentul controlului documentelor a prezentat o carte de identitate falsă.
Imediat a fost constituită echipa operativă din lucrători ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, care a organizat şi realizat acţiunea de constatare a infracţiunii flagrante denunţate de către lucrătorul poliţiei de frontieră.
Procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de P.L. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 din Codul penal, raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 şi cercetarea acesteia în stare de libertate.
FALS ŞI UZ DE FALS
Pe linia infracţiunilor de fals şi uz de fals au fost constate a 330 infracţiuni săvârşite de participanţii la trafic care au prezentat la control fie pentru ei, fie pentru mijloacele de transport cu care se deplasau, documente care nu îndeplineau condiţiile de formă şi de fond ale celor autentice necesare trecerii frontierei.
Cazuri semnficative:
* La sfârşitul lunii ianuarie, la P.T.F. Iaşi – feroviar/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră un paşaport israelian pe numele R. A.
Poliţiştii de frontieră având suspiciuni cu privire la documentul de călătorie prezentat la control au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat că paşaportul este falsificat.
În urma aprofundării verificărilor privind identitatea persoanei s-a constatat că bărbatul în cauză este cetăţean georgian, se numeşte T.R., în vârstă de 30 de ani.
Poliţiştii de frontieră au întocmit celui în cauză lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţunilor de uz de fals, fals privind identitatea, tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat.
* La începutul lunii iunie la P.T.F.Sculeni / I.T.P.F. Iasi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autocarul, un cetăţean din R.Moldova, existând suspiciuni cu privire la scopul real al călătoriei poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au descoperit în bagajele personale ale bărbatului o carte de identitate românească, document ce era un fals total.
Bărbatul a declarat că în luna ianuarie 2013 a fost acostat de către o persoană necunoscută care i-a propus ca în schimbul sumei de 500 euro să îi procure o carte de identitate românească. Acesta a acceptat propunerea şi i-a înmânat persoanei o fotografie, datele sale de identificare şi numărul său de telefon. Dupa aproximativ două săptămâni, conform înţelegerii în schimbul sumei de 500 euro, a primit cartea de identitate de la aceeaşi persoană necunoscută.
PREVENIREA ŞI COMBATEREA BRACONAJULUI
Pe timpul acţiunilor specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră pe linia prevenirii şi combaterii braconajului, au fost constatate, în cursul anului 2013, 278 infracţiuni, au fost reţinute în vederea confiscării 1.556 kg peşte în valoare de 13.862,40 lei, 322 plase de pescuit în valoare de 55.950 lei, 53 bărci şi bunuri folosite pentru pescuit în valoare de 130.155 lei.
Cazuri semnificative:
*În data de 06 iulie 2013, în jurul orelor 06.30, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice de prevenire a faptelor de braconaj piscicol au observat pe lacul Brateş o barcă în care se aflau două persoane care pescuiau folosind plase de pescuit.
Cu ajutorul ambarcaţiunii tip QUIKSILVER, poliţiştii de frontieră s-au deplasat către cele două persoane care la vederea echipajului au aruncat plasele în apă şi au început să vâslească în ritm alert. Deoarece acestea nu s-au oprit la solicitarea verbală a poliţiştilor de frontieră au fost somate legal prin executarea unui foc de armă în plan vertical, reuşindu-se reţinerea acestora.
Poliţiştii de frontieră au ridicat plasele de pescuit de tip monifilament cu lungimea totală de 400 m şi barca în valoare de 3.000 de lei în vederea confiscării şi au întocmit lucrare penală, cetăţenii în cauză fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nedeţinera licenţei de pescuit comercial şi deţinerea şi utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.
*Pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice de combatere a braconajului piscicol, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au depistat în apropierea falezei fluviului Dunărea o persoană care avea asupra sa un dispozitiv de pescuit electric confecţionat artizanal.
În urma verificărilor specifice efectuate şi din declaraţiile persoanei, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este cetăţeanul român Vasile R., în vârstă de 43 ani, domiciliat pe raza municipiului Brăila. Pentru continuarea cercetărilor lucrătorii noştri s-au deplasat împreună cu un reprezentant al Căpităniei Portului Brăila au efectuat un control la unul dintre pontoanele de acostare unde Vasile R. avea asigurată o barcă din fibră având ataşat un motor Mercury. În urma unui control efectuat au fost descoperiţi 3 conductori electrici prevăzuţi cu plumbi la extremităţi, un acumulator auto marca Caranda, 1 redresor,1 minciog, 6 plase de pescuit din aţă şi 2 plase de pescuit tip monofilament, bunuri folosite de bărbat la pescuit.
Bunurile în valoare totală de 2.885 lei au fost reţinute în vederea confiscării.
Poliţiştii de frontieră brăileni au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de pescuit electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, electrocutare, producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârselor, vintirelor, precum şi altor tipuri de unelte de pescuit comercial şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasã de tip monofilament.