Mai multe drumuri naţionale din judeţul Botoşani au fost înzăpezite, deşi autorităţile au montat parazăpezi pe marginea şoselei.
Pe drumurile naţionale Botoşani-Săveni şi Botoşani-Dorohoi-Darabani, înainte de venirea iernii au fost întinse pe o suprafaţă de 18 kilometri parazăpezi din plasă de material plastic, informează Digi 24.
Parazăpezile au fost instalate pe partea greşită a drumului, aşa că ninsoarea s-a depus tot pe şosea. Prefectul judeţului Botoşani susţine că, ultima oară, vântul a suflat din direcţia opusă parazăpezilor, aşa că zăpada a ajuns direct pe şosea.
Din acest motiv, spune edilul, parazăpezile ar fi trebuit amplasate pe ambele sensuri ale drumului.
Pe de altă parte, localnicii susţin că plasele montate sunt, de fapt, pentru delimitarea pârtiei de schi şi sunt total nefolositoare pe viscol.