InternationalSport

SPORT | FRF a anunţat câte echipe din România vor participa în cupele europene în sezonul 2014-2015

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, Federaţia Română de Fotbal a anunţat numărul echipelor pe care România le va trimite în viitoarea ediţie a cupelor europene, sezonul 2014/2015.

Clasată pe locul 18 în topul coeficienţilor UEFA, România va trimite 4 echipe în cupele europene: campioana în UEFA Champions League, vicecampioana, locul 3 şi câştigătoarea Cupei României în Europa League.

Campioana va intra în întrecere în al doilea tur preliminar al UEFA Champions League, jocuri tur-retur, programate în zilele de 15/16 şi, respectiv, 22/23 iulie 2014. Următoarele tururi de calificare se vor disputa la 29/30 iulie şi 5/6 august (turul al III-lea) şi, respectiv, 19/20 şi 26/27 august (play-off-ul).

Vicecampioana şi ocupanta locului 3 (sau, în cazul aplicării regulii echipei care ar izbuti eventul, ocupanta locului 3 şi finalista Cupei/sau ocupanta locului 4 şi una dintre echipele de pe locurile 2 sau 3, dacă una dintre acestea două din urmă va cuceri Cupa) vor demara competiţia în al doilea tur preliminar al UEFA Europa League (meciuri: pe 17 şi 24 iulie).

Integral pe prosport.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page