Stiri

NATIONAL | Peste 500.000 de români vor primi carduri cu care să se angajeze. Cum arată şi cum îl foloseşti

570.000 de şomeri ar trebui să primească de la Agenţia de Ocuparea Forţei de Muncă în evidenţa cărora figurează, carduri profesionale europene. Declarativ, scopul acestor carduri este sporirea şanselor şomerilor de a se angaja şi reducerea birocraţiei pentru cei care beneficiază de venit minim garantat. Cardurile şi implementarea sistemului informatic în care ele pot fi folosite sunt finanţate din bani europeni, prin POSDRU. Nota de plată până acum: peste 3 milioane de euro.

570.000 de şomeri aflaţi în evidenţele ANOFM la nivel naţional ar trebui să primească carduri profesionale europene, din partea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, sub cupola căreia figurează.

Acesta este unul dintre rezultatele unui proiect cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, care se numeşte “Cardul profesional european – soluţie europeană în căutarea unui loc de muncă” şi care este implementat de ANOFM, în parteneriat cu firma SC Soft Business Union SRL din Bucureşti.

Momentan, cardurile se utilizează în paralel cu carnetele de şomer, urmând ca în viitor să le înlocuiască, ne-au spus oficialii firmei Soft Business Union, fără să ne estimeze concret, când se va renunţa definitiv la carnetele pe suport de hârtie.

Cum se foloseşte cardul profesional european

Şomerul va primi cardul de la agenţia de Ocupare la care este înrolat, împreună cu o parolă şi user cu care va intra în sistemul cardului. După autentificare, persoana aflată în căutarea unui loc de muncă vede în contul său informaţiile din CV şi ofertele de angajare care corespund profilului său, primite din partea agentului de Ocupare care i-a înmânat cardul. Candidatul aplică în sistem la oferta de angajare dorită, agentul de mediere vede în sistem aplicaţia sa şi mediază întâlnirea candidatului cu angajatorul. Abia la interviu, angajatorul intră în sistem ca să vadă toate informaţiile profesionale şi personale ale candidatului, înscrise în baza de date.

Şomerul va merge cu cardul la interviul de angajare şi de fiecare dată când accesează servicii oferite de ANOFM.

Proiectul celor 570.000 de carduri profesionale europene costă aproape 21 de milioane de lei

Valoarea eligibilă a proiectului cardurilor profesionale europene depăşeşte 20,94 de milioane de lei, din care peste 15,71 milioane de lei sunt bani europeni iar contribuţia solicitantului este de circa 5,23 milioane de lei.

Câţi români au primit carduri profesionale europene

Agenţiile pentru Ocuparea Forţei de Muncă din ţară au început să distribuie carduri persoanelor înregistrate la ANOFM şi aflate în căutarea unui loc de muncă, din august 2013.
37.300 de persoane au primit deja carduri profesionale europene, ne-au spus oficialii firmei Soft Business Union.

Cum arată şi informaţii sunt scrise pe card

Cardul profesional european este un suport fizic din plastic şi are dimensiuni similare cardului de debit.
Pe faţa cardului profesional european sunt tipărite următoarele informaţii: numele şi prenumele posesorului cardului, numărul cardului şi data expirării. Numărul cardului este format din 18 cifre şi data de expirare a cardului apare în format lună/an.
Pe faţa cardului mai apare şi un spaţiu destinat fotografiei posesorului.
Pe lângă aceste informaţii, pe faţa cardului sunt inscripţionate numele cardului în română şi engeză, un cod COR şi sigla proiectului european din care s-a finanţat emiterea cardurilor.

Întrebaţi de ECONOMICA.NET ce informaţii sunt înscrise pe feţele cardurilor profesionale europene, oficialii firmei Soft Business Union au omis să ne spună că tocmai numele posesorului cardului este tipărit pe faţa acestuia.

Pe verso este tipărit următorul paragraf: “Cardul profesional european nu este o carte de credit. ANOFM este proprietarul acestui card. Utilizatorul este obligat să anunţe pierderea sau furtul cardului. Cardul trebuie protejat împotriva deteriorării. Falsificarea acestui card se pedepseşte conform legii”.

Ca să poată vedea ce informaţii sunt înscrise pe cipul cardului, posesorul se va autentifica pe această platformă introducând următoarele coordonate: numărul cardului său, data de expirare a cardului, precum şi parola pe care o primeşte de la AJOFM şi pe care o poate schimba ulterior primei autentificări în sistem.

Te-ai autentificat pe platforma informatică a cardului. Ce informaţii sunt înscrise pe cipul cardului profesional european

ECONOMICA.NET a intrat în posesia unui astfel de card. Iată ce a aflat:
Pe card este stocat CV-ul candidatului în format Europass, care conţine următoarele informaţii: nume, prenume, adresă fizică şi virtuală, naţionalitate, data naşterii, sexul şi ultimul loc de muncă al candidatului.
În sistemul cardului sunt stocate informaţii despre locurile de muncă ale candidatului şi ocupaţia sa, conform clasificării COR.
În afara CV-ului în formatul antemenţionat, pe cipul cardului mai apar inscripţionate toate informaţiile personale relevante despre candidat: de la CNP, seria şi nr de CI, până la adresa fizică a şomerului.
Toate aceste informaţii sunt transferate din dosarul fizic al şomerului, pe cardul său, de către agentul de Ocupare din cadrul ANOFM.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page