Stiri

NATIONAL | Cel mai negru coşmar al premierului Victor Ponta a revenit: ce se va întâmpla astăzi

Judecătorii Curţii Supreme vor decide în cadrul procesului care începe astăzi dacă că procurorii vor ancheta plagiatul de care este acuzat premierul Victor Ponta. Soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premierul Victor Ponta în cazul plagiatului a fost contestată de către Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru la instanţa supremă, aceasta fiind şi ultima cale de atac faţă de rezoluţia procurorilor.

La începutul lui iulie 2013, un procuror ierarhic superior celui de caz a respins o contestaţie similară, astfel că denunţătorii premierului au apelat, printr-o acţiune înregistrată  la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a cărei soluţie în acest caz va fi definitivă.

În 7 iunie, avocatul denunţătorilor lui Victor Ponta în cazul plagiatului a contestat la procurorul superior celui de caz soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premier, pe motiv că procurorul de caz a administrat probe fără să înceapă urmărirea penală şi a preluat integral expertizele Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).

Avocatul denunţătorilor Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru a solicitat, astfel, infirmarea soluţiei de NUP, redeschiderea dosarului de plagiat, începerea urmăririi penale pe numele premierului şi administrarea legală a probelor propuse.

Sursa: www.gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page