ImportantLocal

LOCAL | Cele mai vechi cuptoare conservate din România au supravieţuit ca prin minune 700 de ani la Botoşani. Vestigiile au fost introduse în circuitul turistic naţional

Cele patru cuptoare medievale de redus minereul şi ars ceramica se află în Centrul Istoric al Botoşaniului şi au fost conservate de restauratorii suceveni. Acestea au fost construite în secolul al XV lea în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.

Cuptoarele fac parte din fosta zonă industrială a Botoşaniului medieval şi au fost descoperite cu ocazia campaniei de săpături din anul 2009 condusă de regretatul arheolog sucevean Florin Hău. Prospecţiunile arheologice au avut loc în Centrul Istoric al muncipiului Botoşani într-o parcare. În total au fost descoperite 11 cuptoare şi o fântână medievală. Dintre acestea doar patru au mai putut fi conservate. Este vorba despre trei cuptoare de ardere a ceramicii pentru finisarea vaselor, oalelor şi a altor obiecte din ceramică, dar şi de un cuptor pentru reducerea minereului de fier folosit pentru confecţionarea de seceri, coase, săbii şi alte unelte şi arme.

Experţii care au participat la săpături susţin că aceste cuptoare sunt din secolul al XV-lea din timpul domniei lui Alexandru cel Bun adică între 1400 şi 1432. ”Am reuşit să prelucrăm materialul pentru aceste cuptoare. Au apărut argumente clare că sunt din secolul al XV-lea, perioada Alexandru cel Bun. Am avut bucuria să dăm de vechea zonă Industrială a târgului medieval Botoşani. Sunt cuptoare unicat în ţară”, a declarat expertul restaurator Dan Fărătăiş din cadrul Centrului de Restaurare Suceava.

Cele patru cuptoare au supravieţuit ca prin minune timp de cinci ani de zile. În tot acest timp restauratorii s-au chinuit ca iarna sau verile secetoase să nu le distrugă, până când au fost găsite fonduri pentru amenajarea unei cupole de sticlă cu aparatură de conservare. Alături de acestea a fost reabilitată şi fântâna medievală din aceaşi perioadă. În momentul de faţă cuptoarele au intrat deja în circuitul turistic al municipiului Botoşani putând fi vizitate.

Cuptoarele atestă şi vechimea Botoşaniului dar şi importanţa sa economică în Evul Mediu. ” Materialul rezultat din săpăturile efectuate la cuptoare a fost într-adevăr spectaculos, o ceramică de bună calitate, meşterii de la acea vreme cunoşteau tehnologiile practicate la aceea vreme în Europa. A fost un centru comerical important.”, a precizat Dan Fărtăiş. Vechiul târg Botoşani se afla pe ruta comercială ce lega porturile Mării Negre de Polonia şi Marea Batică.

Citeste mai mult: adev.ro/mzar67

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page